Ca ţiganu’ la mal – Schengen mai trebuie să aştepte!

Citesc un articol deosebit de interesant despre opoziţia Franţei faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Interesante şi comentariile la articolul lui Ciprian Ciucu.
Iată, în urmă cu exact o lună, împreună cu încă zece colegi de serviciu plus şoferul microbuzului tocmit la o firmă de transporturi de persoane, băteam la porţile zonei Schengen, vama Cenad – Kiszombor. Eram aşteptaţi la Budapesta, o întâlnire cu colaboratorii de la o societate parteneră a firmei la care muncim. În program figurau: vizitarea fabricii budapestane (eram aşteptaţi acolo, colaboratorii noştri s-or fi pregatit), un meci de minifotbal intre firme (sală închiriată), masă festivă (rezervare la restaurant), vizitarea Budapestei noaptea (ghid, mijloc de transport), urmate de somn de voie (rezervare camere la hotel), cumpărături într-un super-super-market şi întoarcerea, a doua zi, în ţară.
Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Mai grav e când nici nu se ajunge la târg.
Ca să revin la frontiera Schengen, trecem fără probleme de români, la unguri apare un funcţionar care solicită actele şoferului. Găseşte expirat (de vreo lună) atestatul acestuia. Suntem întorşi înapoi. Mă gândesc că e o întâmplare nefericită şi că ce bine era dacă am fi aderat deja la spaţiul Schengen!
Ne oprim la o staţie de benzină, la vreo doi km. în interiorul teritoriului naţional. Telefoane la şefii firmei de transport. Nu au nici un alt şofer disponibil. Totuşi, după vreo două-trei ore, soseşte un alt microbuz de la o altă firmă de transporturi. Transbordare. Atacăm cu încredere poarta spaţiului Schengen. Am pierdut vizita în fabrică dar vom juca fotbal şi celelalte din program. Românii nu ne mai cer nici măcar buletinele. La unguri ne preia acelaşi funcţionar (subliniez, eram în alt microbuz, alt şofer, altă firmă de transport), ne cere buletinele, ne studiază dar nu ne înapoiază actele. Cere documentele şoferului. Stupoare! Licenţa de transport a firmei era expirată de câteva zile! Nu mai suntem întorşi înapoi. Dar nici nu suntem lăsaţi să ne continuăm drumul. Suntem sechestraţi în vamă, până ce se plăteşte amenda. Peste o mie de euro, din câte am înţeles.
Mai stăm vreo două ore acolo. Timp în care şoferul era mereu pe telefon.

În final vine un alt funcţionar ungur. Ne înapoiază buletinele. Ne permite să ne întoarcem în teritoriul naţional. Totuşi relaţiile transfrontaliere funcţionează!
Îmi amintesc că astă vară mă întorsesem din Germania, împreună cu alţi călători, cu un microbuz 8+1 care nu avea nici o licenţă. Pur şi simplu făcea curse oarecum regulate la negru. Mă gândesc: oare merităm să fim în spaţiul Schengen?

Publicitate