Moştenirile comunismului (1)

Anul acesta se vor împlini trei decenii de când, tânăr inginer stagiar, primeam un birou în intreprinderea din apropierea graniţei de vest, la care guvernul comunist mă repartizase să-mi împlinesc stagiatura. Eram şapte în acel birou, eu, doi colegi ingineri un pic mai vechi, un merceolog aflat în pragul pensionării, care era mai tot timpul plecat, o dactilografă şi încă o dactilografă care bătea benzile perforate pentru strungurile NC (predecesoarele utilajelor CNC de astăzi) precum şi Bace Trăian.
Bace Trăian era născut în acelaşi an cu tatăl meu, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi. De formaţie tehnician, fost director în industria locală, fusese tras pe linie moartă, cumulând câteva funcţii mai degrabă onorifice, responsabil cu protecţia muncii, preşedinte de sindicat şi secretar al unei organizaţii de bază a partidului comunist.
S-a ataşat repede de mine, avea un fiu cam de vârsta mea şi-i plăcea să-mi împărtăşească din experienţa de viaţă pe care o avusese. Nimeni din familia mea nu fusese nici măcar membru de partid, darămite şef, aşa că ascultam cu interes destăinuirile bătrânului. Una dintre acestea, cu deosebire, mi-a rămas şi astăzi în minte şi mă bântuie, după trei decenii.
Cum spuneam, bace Trăian fusese director în industria locală. Avea acea intreprindere şi o secţie care producea mobilă. S-a întâmplat că acea secţie a stat foarte rău, la un moment dat. Nu numai că nu îşi făcuse planul, dar nu finalizase aproape nimic, nu avusese materie primă şi, probabil, nici chef de muncă. Salariile oamenilor erau în mare pericol. Singura soluţie găsită de director a fost raportarea falsă. A fost pârât. A început cercetarea penală.
„Să şti, domnule inginer, că partidul are mare putere. Te poate salva şi de puşcărie! Eu atunci, când mă vedeam deja închis, am apelat la partid şi am scăpat. Le-am explicat situaţia şi partidul a dispus încetarea anchetei. Partidul are mare putere! Nici un membru de partid nu poate fi trimis în judecată fără aprobarea organizaţiei. Iar partidul nu îşi dă acordul decât pentru fapte deosebit de grave. Dar mai înainte te exclude.”

Iată, mă gândesc adeseori la mărturisirea lui bace Trăian. Mai ales în contextul actualei vieţi politice de la noi. Mentalitatea comunistă a răzbătut prin cele două decenii, până astăzi şi în ceea ce priveşte acest aspect. Cele mai mediatizate au fost cazurile Năstase şi Ridzi. Dar câte alte mii sau zeci de mii de situaţii au fost prea puţin sau deloc popularizate? Ne pretindem occidentali, dar fantoma comunismului bântuie încă puternic în ţara noastră. Ne luăm la trântă cu partenerii noştri din Europa, arătăm cu degetul, dar refuzăm să privim în ograda proprie! Puţină decenţă nu ar strica, tovarăşi!