Ce se întâmplă cu pământurile nelucrate? Picătura care umple paharul dezastrului PDL.

Guvernul Boc, strâns cu uşa crizei, caută bani şi în piatra seacă.
Nu prea i-a reuşit cu veniturile nesimţite, ăştia, nesimţiţii, nu se joacă, atacă fără ezitare în justiţie şi, de cele mai multe ori, câştigă. În schimb a reuşit să strângă obolul de la cei mulţi şi necăjiţi. Nu i-a reuşit cu pensionarii, pentru că s-au opus beneficiarii unor pensii nesimţite, a umflat TVA-ul, să plătească tot omul. Cei puţini şi avuţi, dar mai ales cei mulţi şi nevoiaşi.
Nu a prea reuşit cu salariile nesimţite plătite de stat, dar a tăiat toate salariile cu 25%, atât aceluia care încasa salariu nesimţit, cât şi aceluia care abia-şi ducea zilele.
Deşi însăşi preşedintele ţării declarase că fondurile de salarii ale bugetarilor vor fi reduse cu 25%, s-au tăiat şi salarii, au fost daţi şi o mulţime de oameni afară, au fost tăiate prime, sporuri, etc., tot ce se putea tăia. Cu cât, oare, s-a redus fondul de salarii? În mod sigur cu mult mai mult decât cei 25% declaraţi iniţial de preşedinte.
Cum nici aşa guvernul nu a reuşit să strângă suficienţi bani pentru buget, mai coace una, demnă de evul de mijloc şi de anii dictaturii (staliniste) a proletariatului: Impozitarea sau amendarea proprietarilor care-şi lasă pământul nelucrat. Vezi aici şi aici .
Patru milioane de lei vechi trebuie să scoată din buzunar fiecare român pentru fiecare hectar de pământ nelucrat!
Să vedem cine sunt proprietarii de pământ nelucrat:
1. Bătrâni cărora li s-a retrocedat pământul confiscat de regimul comunist, odată cu celelalte mijloace de producţie: atelaje, alte animale, unelte agricole, instalaţii, etc. Numai că, odată pământul înapoiat, s-a uitat de mijloace necesare pentru lucrul acestuia. Astfel încât mulţi dintre ţărani au scăpat repede de povară, vânzând pe (mai) nimic. Cei care l-au păstrat, deşi îşi doresc să-l lucreze, nu mai pot.
2. Mulţi dintre bătrânii reîmproprietăriţi s-au retras, încet – încet, sub glie. Au rămas urmaşii acestora, noii proprietari. Aceştia nu s-au ocupat, majoritatea, la viaţa lor, de agricultură. Lipsiţi de pământul luat cu japca de comunişti, au plecat la oraş, îngroşând rândurile proletariatului, funcţionărimii şi intelectualităţii. Unii, nostalgici sau în aşteptarea unor preţuri mai bune, au păstrat pământul moştenit. Din păcate nu-l lucrează, munca lor este la oraş, nici nu se pricep, nici nu găsesc arendaşi, nici nu au bani.
3. Cei care au cumpărat, pe mai nimic, pământ de la categoriile 1 şi 2. Mari speculanţi funciari. Cei mai mulţi veniţi din UE, care ştiau că la ei acasă hectarul de pământ nelucrat este subvenţionat şi care, după intrarea României în uniune şi-au recuperat rapid investiţia. Pe seama uniunii şi pe seama statului român. Adică pe seama noastră. Speră în continuare subvenţii, speră să revândă în profit.
Acum guvernul vrea să scoată bani de la aceste trei categorii. Ce se poate întâmpla?
Cei din categoria 3 se vor descurca. Vor acţiona statul în justiţie, vor tergiversa, iar în final vor câştiga. E clar că dreptul proprietarului de a se folosi cum crede de proprietatea sa e violat.
Cei din categoria 1 şi 2 nu prea au alternative. Vor abandona pământul, în cel mai bun caz îl vor vinde pe nimic. Pentru că nu au de unde plăti. Nici impozite uriaşe, nici amenzi, nici avocaţi. Iată de ce am scris, mai sus, că această iniţiativă a guvernului este demnă de evul de mijloc sau de dictatura (stalinistă) a proletariatului. E chiar mai rea decât jaful comuniştilor. Măcar atunci, ca membru al GAC, ţăranul rămânea, formal, proprietar pe o părticică din averea colectivului. Şi mai putea spera. Iar speranţele sale s-au împlinit, într-un final.
Dar acum nu mai este loc pentru speranţă. Pământul vândut pe mai nimic nu se va reîntoarce niciodată. Situaţia este similară cu cea a caselor cumpărate, pe mai nimic, de către statul comunist român, de la cetăţenii care părăseau legal ţara. Deşi s-a retrocedat cam tot ce s-a putut şi chiar ceva pe deasupra, această categorie nu a primit nimic înapoi. Pentru că a vândut. Chiar dacă prin constrângere. Chiar dacă pe mai nimic. Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă (Vezi purcoiul de case naţionalizate, vândute, pe mai nimic, chiriaşilor. Sau chiar de cele construite din banii tuturor cetăţenilor, date aproape gratis unora.).

Cam asta doreşte şi guvernul astăzi. În loc să găsească şi să aplice măsuri prin care tot mai mult din pământul nelucrat să intre în circuitul productiv, el dă cu parul. Din nou, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Oricine ştie să dea cu parul. Legea sau o minimă decenţă, sau frica de Dumnezeu, îi opresc pe cei mai mulţi să o facă. Dar guvernul României se pare că nu se sfieşte. Dacă nu ştie să ia măsuri legale de stimulare a agriculturii, n-are decât să-şi declare incompetenţa şi să-i lase pe alţii. Sau să-şi pună gândirea la contribuţie. Pentru că parul e unealta tâlharilor, iar unealta miniştrilor e mintea.
În final aş dori să pun doar trei întrebări guvernului:
A. De ce nu îi impozitează suplimentar pe proprietarii locativi care deţin mai mult decât spaţiul normal de locuit al familiei şi care nu închiriază excedentul, că doar e criză de locuinţe în ţara asta. Mă refer la proprietarii de palate şi la speculanţii imobiliari care au cumpărat / construit proprietăţi în scopul revânzării? Dar mai ales mă interesează răspunsul la întrebarea
B. De ce nu-i impozitează suplimentar pe cei care au cumpărat, pe mai nimic, capacităţi de producţie de la statul român şi care au dat oamenii afară, au închis activităţile, au revândut sau au dărâmat ca să construiască mall-uri şi supermarket-uri, sau care încă le păstrează, pur şi simplu, după ce şi-au scos de n ori pârleala vânzând mărfurile şi materialele din magazii, utilajele din hale, mai ales sub formă de fier vechi?
C. De ce nu-i impozitează suplimentar pe cei care au cumpărat, pe mai nimic, case ori apartamente naţionalizate sau case construite de stat şi le-au revândut apoi cu un profit uriaş?
Ştiu că guvernul ţării mele nu va răspunde la aceste întrebări. Dar mai sper că se va gândi bine, înainte să pună în practică aberanta măsură preconizată. Pentru că rezultatele ar fi, oricum, infime faţă de răul imens pe care îl vor produce.

Iată, după ce am încheiat rândurile de mai sus, citesc în blogosferă:
Suntem martorii tacuti ai unui nou colonialism. Cei bogati cumpara mari proprietati agricole de la cei saraci. Unele proprietati pentru a cultiva hrana popoarelor lor, altele pentru a produce bio-compustibil, tampenia zilelor noastre! Şeful Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Jacques Diouf, a avertizat că această creştere controversata în oferte de teren ar putea crea o formă de “neocolonialism”, in care statele sărace produc hrană pentru cei bogaţi, în detrimentul propriilor lor oameni flamanzi. Libia si-a asigurat 250 de mii de hectare de teren agricol din Ucraina. China a început să exploreze oferte de terenuri în Asia de Sud si Africa. Qatar are planuri sa inchirieze 40 de mii de hectare de teren agricol de-a lungul coastei Keniei pentru fructe si şi legume.
Asta dorim, ca şi pământul care a mai rămas în mâna românilor să intre în stăpânirea altora, să fim, în final, o adunătură de Ioni fără ţară? Pentru că numai atât îi duce mintea pe cei aflaţi, vremelnic, la cârmă?

Update 18 – 19 ian. 2011 – câteva reacţii la intenţiile guvernanţilor:

Glăvan, Bogdan – Impozitarea pământului nelucrat, pe Standard.ro
Bibire, Razvan – Sa mai punem un impozit!, pe Contrasens
Roncea, Victor – Revista Presei: Cu ce-l mai ”arde” Guvernul pe român, pe Victor Roncea Blog

Selaru, Dan –România obiectivă: Teren arabil, pe România Obiectivă
DEZBATERE Reacţia fermierilor faţă de introducerea impozitului pe terenurile agricole nelucrate, pe Recolta.eu
Petraşco, Maria –Cu ce-l mai ”arde” Guvernul pe român: Taxa pe pârloagă, de zece ori mai mare decât impozitul pe terenul lucrat, pe Ziare.ro
Davidescu, Lucian – 3 argumente pro şi 3 argumente contra impozitului pe terenul nelucrat, pe voxpublica
Impozitarea pământului nelucrat, în logica exproprierii, pe gandeste.org
Avram, Ioan – Amenda de 400RON/hectar pamant nelucrat? O decizie cu mari consecinte…, pe Ioanavram’s blog
Crăciun, Nelu – Impozitaţi suplimentar şi pe cei cu două case, sau forţaţi-i să închirieze a doua casă! E corect?, un extras din articolul meu, pe Recolta
Crăciun, Nelu – Link articolul meu pe ubix.ro
Varga, Viorel – Taxa pe pămantul nelucrat, un bir cu iz de expropriere, în Graiul Sălajului
Sabau, Angela – Propunerea de impozitare a terenurilor nelucrate, inca o palma data celor din mediul rural, în Informaţia zilei, Maramureş
Despre terenurile agricole nelucrate – culegere de articole în ziare.com
Radu, Mihaela – Taxa pe pârloagă se aplică și proprietarilor de pășuni și pajiști, articol din Capital despre ultimile evoluţii în problema exproprierii pământului
Impozit sau amendă pentru terenurile agricole neîngrijite?– articol publicat pe tvr.ro, cu numeroase comentarii
Rudnitchi, Constantin – Smecheria numita supraimpozitarea terenurilor nelucrate, o analiză la obiect a problemei!
Duicu, Cristian – Pământul nelucrat: este bine să fie amendaţi proprietarii de terenuri agricole?, o alta incercare de analiză a problemei, în urma recentelor ieşiri la rampă ale lui Valeriu Tabără!

Despre nelucraciun

I'm a young spirit in an old body.
Acest articol a fost publicat în Economie, Istorie, Social și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Ce se întâmplă cu pământurile nelucrate? Picătura care umple paharul dezastrului PDL.

  1. Deceneu zice:

    Ideea deposedarii de pamant o au de mai multi ani, de cand au vehiculat solutia cu renta viagera. Au terminat industria si turismul, le-au mai ramas padurile, ceva zacaminte si terenurile. Padurile le vand netaiate, sa le exploateze cumparatorii.

  2. Andreea zice:

    Mie mi se pare o ilegalitate.Cum sa comande altcineva pe proprietatea ta??Sau sa te oblige sa lucrezi in pierdere,avand in vedere costurile mari si beneficiile reduse??Cred ca statul roman se va trezi cu o mare mare gramada de plangeri si acuzatii-reale,de altfel.Asa,ca analogie,mi se pare la fel de stupid cum ar fi sa vina la verificare cineva daca ti-ai facut patul si curatenia,in propria casa.Desi nu detin nici 1 m de pamant,ma simt revoltata de ce se intampla in tara asta!!Sa ne fereasca Dumnezeu sa moara vreo matusa sau bunica si sa ne revina noua pamanturile ce le-a avut,ca suntem buni de plata!!

  3. Abraxas zice:

    Un hectar de porumb neirigat costa in jur de 2400 ron (daca platesti pe altii) si in jur de 1800 ron daca il lucrezi cu utilajele tale – de la arat la recoltat si lucrat ca la carte.
    Productia poate fi de la 5000 kg/ha pana la 9000kg/ha – depinde de cat a plouat, de teren etc.
    Anul asta 5000 kg de porumb se pot vinde cu 3500 ron.
    Deci in jur de 50% profit daca il lucreaza altii pentru tine si aproape 100% randament al profitului daca il lucrezi tu.
    Anul asta, pentu ca au fost ani cu preturi de 3 ori mai mici si productii mult mai mici, deci pierdere.
    Si toate astea fara sa pomenesc de subventia de 131 eur/ha (550 ron/ha).
    Agricultura facuta cum trebuie poate aduce intre 5-15% pe an randament al profitului. Nu e mult ,dar se poate si toti trebuie sa mancam.
    In Timis se vinde cu 930 eur hectarul. In Danemarca nu stiu, dar banuiesc ca e mult mai scump…

    Acelasi lucru il citesc si aici 600 eur/profit/ha la porumb:

    http://www.revista-ferma.ro/articole-agronomie/calcule-pentru-culturi-rentabile.html

    sa imi explice si mie cineva cum de nu e rentabila agricultura?

    • nelucraciun zice:

      Mulţumesc pentru informaţii. Nu pot nici să le confirm, nici să le contest. Pentru că nu mă pricep. Ştiu că tata, Dumnezeu să-l ierte, până la 78 de ani, cu doi ani înainte de trecerea sub glie, s-a chinuit cu pământul, fără nici o dobândă. Şi-a cheltuit pensia, lună de lună, cu agricultura, nu avea odihnă deşi folosea un baston, aşa mergea în grădină, la sapă. Chiar şi în anul în care a murit, la sfârşitul lui mai, după ce în iarnă fusese operat de cancer, s-a chinuit să sape mica parcelă cu roşii. Şi a fost tare mândru de asta.
      Cum vă spuneam şi-a cheltuit pensia pentru a nu lăsa pământul nelucrat, însă răsplata nu s-a arătat.
      Eu am rostul meu, am o cu totul altă profesie decât munca pământului, nu am nici mijloace materiale, nici timp, nici cunoştinţele necesare să mă ocup de agricultură. Aş vinde, dar nu pe câteva sute de euro hectarul, aş arenda, dar nimeni nu ia, acolo, pământ în arendă. Am zis să-l mai ţin, plătesc an de an impozitul obişnuit, fără nici un folos însă, aşteptând vremuri mai bune, un preţ mai decent.
      Acum vine guvernul acesta, pe care o vreme l-am simpatizat, provocat de acest Băsescu (pe care, şi prin votul meu, nu l-am lăsat să ajungă la groapa de gunoi a istoriei) şi vor să mă tâlhărească pe faţă, să-mi dau pe nimic pământul pentru care au trudit şi au luptat generaţii întregi de înaintaşi!
      Nu, nu sunt vorbe mari, este realitate pură, toată viaţa înaintaşilor a 90% dintre concetăţenii noştri a fost o perpetuă luptă pentru pământ.
      21 de ani post-decembrişti, un şir de guverne care s-au perindat la cârma acestei ţări au furat, pe faţă, pentru ei şi pentru clientela lor politică, avuţia comună a acestei naţii. Actualul guvern face un salt calitativ şi atentează la averea personală a oamenilor, fără pic de ruşine.
      Îmi pare rău că nu aţi înţeles, ori nu aţi vrut să înţelegeţi, ori aţi fost plătit să nu înţelegeţi spiritul şi litera acestui articol!
      Să le ierte Dumnezeu răul pe care l-au pus la cale pe seama acestui popor!

    • Vasile zice:

      Pentru ca 600euro pe un hectar trebuie divizat la 12 luni ale anului.Daca euro este la 4,5lei, atunci salariul minim cam 150euro pe luna, rezulta 1800euro pe an.Ca sa obtii 600euro pe luna trebuie sa cultivi minim 15hectare.In conditiile in care sunt retrocedate doar proprietati de pana la 5 hectare si majoritatea nu dispun decat de 0,5-2ha rezulta ca nu este asa rentabila agricultura.Dar exista posibilitatea de a realiza castiguri mai mari pe suprafete mai mici prin cultivarea legumelor, insa este o activitate care necesita multa munca iar proprietarii in majoritate sunt in varsta si nu mai pot lucra pamantul.

  4. Pingback: Amenda de 400RON/hectar pamant nelucrat? O decizie cu mari consecinte…. « Ioanavram's Blog

  5. Ursulica zice:

    E foarte bine ce face statul, e chiar foarte bine!

    Dupa ce ca nu e in stare sa opreasca evaziunea fiscala din agricultura, dupa ce ca nu e in stare sa controleze fluxul urias de cereale de dupa fiecare recolta cand acestea iau drumul strainatatii (doar in acte) si se intorc la suprapret cand rezervele s-au terminat iar painea se scumpeste din nou, acum vine si impoziteaza saracia intr-o forma totala si aberanta!

    Atata ii duce mintea si atata fac. Se iau de cei mici dupa ce nu sunt in stare sa ii controleze pe cei mari. Ce o sa urmeze daca aplica aceasta masura? O sa isi vanda cei mici terenurile iar cei mari vor continua, de data asta cu si mai mult pamant, sa il fenteze la fiecare miscare. Urmarea? Nu vor face decat sa controleze si mai multi bani negri, vor reusi sa manipuleze preturile si mai mult.

    Statul nu e in stare sa verifice cate terenuri sunt efectiv lucrate (va spune unul din domeniu) astfel ca da subventii pe teren fara ca pe acele parcele sa fie cultivat efectiv ceva. Scara colosala la care se petrece acest jaf e ignorata complet!

    In timp vom constata, amar, ca dupa ce am fost cei mai tembeli comunisti din fostul lagar (dupa rusi, bineinteles) acum suntem cei mai debili dintre europeni.

    Imi este pur si simplu greata!

    • nelucraciun zice:

      Din păcate aveţi 100 % dreptate. Mă gândeam astăzi la exact aceleaşi lucruri dar m-a cuprins aşa o lehamite că nu mai sunt în stare să leg două idei pe această tematică.
      Mulţumesc mult pentru comentariu.
      Cineva, acolo sus, mă iubeşte!

  6. adela zice:

    Este incredibil de ce sunt in stare guvernantii nostri!!!!!!

    Bunicul meu are 74 de ani ( si o pensie de 350 Ron) si ar trebui sa lucreze 20 Ha pamant ca asa vrea BOc si tot clanul lui, daca nu, va trebui sa plateasca amenda 80 milioane pe an!!!……………….. Oare sunt ei normali??????
    L-as intreba pe BOc ce sa faca bunicul meu in aceasta situatie: nu are cui sa vanda pamantul pt. ca nu-l cumpara nimeni si nici putere sau bani sa-l lucreze nu are!

  7. nelucraciun zice:

    Aşa este. În situaţii asemănătoare sunt f. mulţi oameni. Acesta este şi motivul pentru care am scris articolul : să trag un semnal de alarmă. Din păcate, de pe un blog anonim semnalul nu se aude la Cotroceni. Pentru că toată tărăşenia de acolo a plecat, iar pe parcurs s-a înrăutăţit, în loc să se îndrepte.

    Iată ce scria Mediafax, pe 11 noiembrie 2010:

    „Conform regulilor UE, indiferent că îl lucrezi sau nu, subvenţia de 100 de euro la hectar se primeşte”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, la Conferinţa „Parteneriat pentru creştere economică în 2011”, organizată de „Ziarul Financiar” şi Consiliul Investitorilor Străini.
    „Este una din marile probleme. Eu mă îndrept, în discuţiile cu Cabinetul, stimulez ideea unei impozitări pentru pământurile nelucrate cel puţin la nivelul subvenţiei . Nu lucrezi pământul, îţi dau subvenţia, dar ai de plătit un impozit mai mare decât subvenţia. Acum este aproape convenabil să nu lucrezi pământul şi să primeşti o sută de euro pentru fiecare hectar de la Uniunea Europeană. Este aproape convenabil”, a mai spus Băsescu.

    Iată şi link-ul:
    http://www.mediafax.ro/social/basescu-sustine-impozitarea-terenurilor-nelucrate-cu-o-suma-cel-putin-egala-cu-subventia-primita-7708899

  8. Pingback: Cui foloseşte exproprierea pământului? | Nelucraciun's Blog

  9. geomarz zice:

    Scopul acestei legi este ca tot romanul din categoriile 1 si 2 de mai sus sa NU mai vinda pamintul ci sa-l dea de pomana, numai sa scape de el.
    Si asa se pun baze ferme pentru palestinizarea Romaniei.

  10. mario zice:

    in toate tarile europene subventioneaza agricultura,numai la noi nu.Stiu numai sa fure nu au facut nimica de dupa revolutie,nici n-or sa faca, nu mai pot lua comisioane.Treaba este mult mai adinca.

Lasă un răspuns către nelucraciun Anulează răspunsul