Harta a fost publicată prima dată în 1769 – 1770 în Magazin für die neue Historie und Geographie, partea a III-a şi a IV-a, ediţia în limba germană a Descriptio Moldaviae îngrijită de Büsching. De aici a fost preluată în ediţia în limba română Operele principelui Demetriu Cantemiru typarite de Societatea Academica Romana, tomu II. Descrierea Moldaviei tradusa din textulu originale latinescu aflatu in museulu asiaticu alu Academiei imper. scientifice de la St. Petropole, cu charta geographica a Moldaviei si unu fac-simile. Bucuresci, Typografia curtii (lucratorii associati), 12, Passagiulu Romanu, 12, MDCCCLXXV.
Harta prezentată se află în domeniul public întrucât drepturile de autor asupra sa au expirat. În Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi în alte ţări, termenul dreptului de autor este valabil pe durata vieţii autorului plus 70 de ani.
Harta prezentata, desi aparuta in cartea lui Cantemir, nu are nici o legatura cu adevarata harta a lui Cantemir. Acest lucru este deja bine detaliat in literatura de specialitate. Busching, editorul, neavand acces la harta lui Cantemir (nici harta manuscris nici varianta tiparita in 1737), a utilizat alte surse pentru a realiza aceasta harta mult inferioara hartii lui Cantemir.