O fotografie rară, anterioară sau cel târziu din anul 1875. Realizată de renumitul fotograf Fridolin Hess, în studioul din Timişoara. Am încadrat fotografia ciclului Paorii, pentru că, pe acele vremuri, principalul mijloc de subzistenţă al preoţilor erau aşa numitele sesii popeşti, suprafeţe de pământ agricol aflate în proprietatea parohiilor şi lucrate de familie, cu ajutorul generos al enoriaşilor.
Preotul, Dionisie Crăciun, a fost bunicul străbunicului subsemnatului. S-a născut în anul 1832, pe 31 iunie, în satul Boldur, Timiş, ca fiu al preotului Nicolae Crăciun, descendent al unui lung şir de preoţi bănăţeni. A încetat din viaţă la 24 august 1875, în urma unei boli fulgerătoare şi, pe atunci, necruţătoare, numită „branc”, sau, pe înţelesul nostru, tetanos.
Şirul fusese început de Gheorghe Crăciun, care a văzut lumina zilei în 1712, undeva în Moldova. Gheorghe Crăciun a ucenicit, într-ale preoţiei, în Ardeal, sub îndrumarea dascălului (totodată copiist, iconar, zugrav) Vasile Sturza Moldoveanu, a fost hirotonisit de Mitropolitul Daniil al II-lea al Ungrovlahiei şi a slujit în Banat. Un destin care i-a purtat paşii de-a lungul şi de-a latul spaţiului românesc.
Unul dintre urmaşii acestuia, George Crăciun, a fost titularul primei singhelii în limba română emisă de un episcop bănăţean, Ioanovici Şakabent, în anul 1787.
Soţia lui Dionisie Crăciun, Maria, născută la 24 ianuarie 1836, a fost fiica preotului Grigore Radovan şi nepoata preotului Gheorghe Popovici din Chevereşu Mare, Timiş, descendentă, de asemenea, a unui lung şir de preoţi bănăţeni.
Preoteasa poartă un costum tradiţional românesc, autentic. Din păcate calitatea fotografiei nu ne permite să vedem cusăturile, care, tradiţional, erau alb pe alb. Cotrânţa, în schimb, era clar ţesută cu motive geometrice policolore, cum lasă să se intuiască multitudinea nuanţelor imaginii sepia.
Copilul, Ioan (Niţă) Crăciun, născut în 1868 şi rămas orfan de tată în 1875, nu şi-a putut continua învăţătura şi a întrerupt un lung şir de preoţi din Banat. Familia intra, pe deplin, în rândurile paorilor.
Alte imagini din arhivele de familie ale paorilor bănăţeni puteţi vedea în ciclul Paorii.
Nelucraciun's Blog 
Impresionant.
Fotografia este grozava. Cercetarea si rezultatele la care a ajuns dl. Nelu Craciun sunt de asemenea remarcabile. Felicitari !!
Un inceput de poveste excelent.Senzatia de pagini a unui roman in linia stiuta a marilor sud-americani…. Doar ca aici este Banatul, Banatul venit din istorie( cu tot ce stim si nu stim despre el),Boldur-ul,Cheveresul Mare …..
Si mai departe Domnule Nelu Craciun? Vom avea povestea …mai departe….?
Mulţumesc tuturor pentru aprecieri. Ştiu, e o situaţie mai puţin întâlnită ca oameni obişnuiţi din ţara noastră să-şi cunoască din rădăcini cu până la 12 generaţii în urmă şi, mai ales, să ştie unele întâmplări din viaţa strămoşilor.
La noi în familie a fost o tradiţie să se vorbească despre înaintaşi, despre „popa Donesie” şi despre „popa Geoarge”, ale căror cruci uriaşe mi le arăta bunica paternă în cimitir, despre „moşu de la America” (copilul din fotografia de mai sus), despre „moş Crăciun”, fiul acestuia, care a fost primar şi candidat pentru Cameră, dar care a stat şi închis pentru sabotaj (adică pentru nepredarea cotelor obligatorii), pe vremea comuniştilor, despre Bărăganul cu care au fost ameninţaţi dar de care, în cele din urmă, au scăpat, despre haitele de colectori care le luau totul din casă, din umbari şi din voreţ, despre resturile de pâine pe care ei, paori, producători de pâine, le cumpărau de la proletarii, posesori de cartele, de la oraş, cu sacul, pentru a se hrăni.
Dincolo, în familia mamei, mi se povesteau mai ales întâmplări de prin războaie, dar şi acolo a existat un moş care a fost în America şi a cărui fotografie am prezentat-o mai demult pe blog, tot în ciclul Paorii.
Am găsit şi între ascendenţii soţiei situaţii similare, dar şi un bunic căzut în Rusia, al cărui nume este dăltuit în granitul Monumentului Eroilor din satul său natal.
Şi peste tot şi toate, lupta pentru pământ, mereu prezentă, orice nou ogor dobândit era o victorie. Viaţa le era marcată de procese pentru pământ, care le-au mâncat banii şi liniştea.
Arhiva familială, un sertar mare de acte, mai ales în maghiară şi germană, m-au determinat să încerc a-mi face puţină ordine în genealogia ce-mi fusese transmisă pe cale orală. Am găsit chiar şi culegeri de documente publicate de biserică, care m-au ajutat să clarific unele aspecte, dar au dat şi impulsuri imaginaţiei. Căutări ulterioare au determinat eliminarea din arbore a unor ramuri care se dovediseră false.
După ce am dobândit acces la internet am descoperit interesul deosebit al occidentalilor şi mai ales al americanilor, pentru istoria familiei. Marile site-uri genealogice ale acestora m-au ajutat să clarific numeroase aspecte din viaţa „moşilor de la America”. Am consultat, pe măsura posibilităţilor, şi unele registre parohiale aflate la Arhivele Naţionale.
Chiar şi acum, pe măsura publicării a tot mai multor scrieri vechi pe internet, descoper noi conexiuni, chiar dacă cele mai multe sunt colaterale.
Un mic exemplu luat din acest articol. Ştiam dintr-un document publicat de Mitropolia Banatului că întemeietorul familiei ucenicise la un anume Vasile Moldanovici (Moldoveanu, numele fusese sârbizat de către ierarhia bisericească, de la care emana documentul). Nu mi-am închipuit că acesta putea fi altceva decât popă, aşa am şi scris în articol, în prima fază, „preotul Vasile Moldoveanu”. La nici două zile am găsit întâmplător, pe internet, sumedenie de referinţe despre dascălul Vasile Sturza (Sturze) Moldoveanu, dascăl-iconar-zugrav-copiist peregrin prin Ardeal, Bihor, Banat, originar din Bărboşii Moldovei! Există chiar şi o carte publicată despre viaţa acestui om, Vasile Sturze Moldoveanu, pe care am comandat-o astăzi la un anticariat on line şi pe care sper să o şi primesc.
Iată deci, prin pasiune şi perseverenţă se pot găsi numeroase lucruri interesante despre istoria familiei. Rigurozitate ştiinţifică absolută nu poate exista, uneori este necesar câte un mic efort de imaginaţie, sunt mult prea multe conexiuni, de aici, poate, impresia de roman.
Acum, dacă va fi o continuare sau nu, eu sper că va fi, deocamdată timpul e tot mai puţin şi sunt încă atâtea de aflat prin jungla internetului.