Apă la moara mafiei funciare!

O declaraţie ameninţătoare a noului ministru al agriculturii, făcută chiar la ceremonia de investitură, a repus pe tapet problema sancţionării proprietarilor de pământ care-şi lasă nelucrate ogoarele.
Am văzut în ultimii ani o creştere a suprafeţei cultivate. Dacă anterior vorbeam de 2,5 – 3 milioane hectare nelucrate, în 2011 această suprafaţă a fost sub un milion de hectare. Sperăm în continuare să scadă aceste suprafeţe pentru că vom lua măsuri pentru a-i sancţiona pe cei care nu-şi vor lucra terenurile agricole. Sunt multe obiective pe care sper că le vom discuta în perioada următoare, a declarat Stelian Fuia.
Este o provocare pentru întreg ministerul. Dacă facem faţă, mergem mai departe, daca nu, mergem acasa, a subliniat noul ministru.
Fuia este capabil sa rezolve probleme pe care eu nu le-am putut rezolva, a afirmat predecesorul şi mentorul acestuia, Valeriu Tabără.
Insistenţa cu care se revine la problema sancţionării proprietarilor care nu pot sau nu doresc să-şi lucreze terenurile, în ciuda opoziţiei manifestate în societate, indică interese ascunse, dar uşor de intuit, ale clientelei politice.
Alături de mafia asfaltului, de mafia energiei electrice şi altele, iată, a venit rândul mafiei funciare la marea tâlhăreală. Am încercat, în câteva rânduri, să explic adevărata semnificaţie a preconizatei măsuri, numai în aparenţă pozitivă. Am adunat şi o mică colecţie de link-uri spre alte opinii despre problematică.
Dar de ce atâta grabă?
Strainii, pana pe 31 decembrie 2013, nu pot cumpara terenuri in Romania, iar intentia noastra este, daca putem, sa ducem acest moratoriu si dupa 2013. (…) Noi ne-am luat obligatia ca la 1 ianuarie 2014 sa deschidem piata. Dar intentia mea este de a obtine o prelungire, prin modificarea tratatului de aderare, a declarat, pe 22 februarie, proaspătul ministru.
Pentru ca, în 15 martie, după o analiză mai aprofundată a tratatelor, să-şi cam piardă speranţele în prelungirea termenului:
Noi am acceptat prin tratatul de aderare aceasta clauza, aceasta obligatie, ca la 31 decembrie 2013 vom liberaliza piata terenurilor agricole. Si cine vorbeste astazi ca vom putea impune un moratoriu de cativa ani de zile se insala. Ar trebui sa ne uitam ce tratat de aderare al unei tari care a aderat dupa 2004 a fost modificat vreodata, pana la ora actuala. Deci sansele de a bloca vanzarea terenurilor catre straini dupa 2013 sunt aproape de zero. Asta nu inseamna ca nu vom face demersuri.
Iată, pe 22 februarie ameninţarea cu amendarea proprietarilor terenurilor nelucrate căpăta o încercare de calendar, însoţit, totuşi, de ezitările de rigoare:
Încercăm să-i dăm o formă proiectului şi sperăm ca în două săptămâni să-l punem pe masa Guvernului. Urmează să vedem calea pe care o vom face. Vom merge pe Ordonanţă de Urgenţă sau vom merge pe calea parlamentară, care este mult mai laborioasă şi va dura mai mult
Astăzi se continuă cu ameninţările. Dar apar şi soluţii utopice:
Vrem să înfiinţăm o bancă funciară cu drept de preemţiune pentru achiziţiile de teren agricol. Este singura cale de a menţine terenurile agricole în sfera naţională. Instituţia urmează să aibă dreptul de a achiziţiona teren de pe piaţă pentru a-l comasa, după care să îl repună în piaţă prin concesiune pentru tineri, a afirmat Fuia.
Preconizatele represalii legislative nu reprezintă decât o măsură străvezie, menită să dea încă o lovitură micii proprietăţi funciare şi multă apă la moara mafiei funciare. Odată măsura devenită efectivă, preţurile terenurilor agricole vor deveni ridicol de mici (chiar şi acum sunt de vreo douăzeci de ori mai mici decât în Europa occidentală), creând o ocazie uriaşă clientelei politice să-şi încropească noi latifundii pe mai nimic, jefuind micii proprietari. Dar totul trebuie să se întâmple înainte de 31 decembrie 2013, când este previzibilă o creştere semnificativă a preţurilor!

About nelucraciun

I'm a young spirit in an old body.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Economie, politică, Social, Uncategorized și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Apă la moara mafiei funciare!

  1. geomarz spune:

    Nu inteleg. Pina in 2013 strainii nu au putut cumpara pamint in R?
    De unde ideea asta?
    Daca nu ma insel, aproape TOT terenul arabul din Banat APRTINE, deja strainilor…
    Si multe dintre paminturile din Regat au ajuns, deja, in miinile strainilor…

  2. nelucraciun spune:

    Aveti si nu aveti dreptate. „Strainii” care au cumparat pamant sunt, fara exceptie, persoane juridice romane – societati comerciale romanesti avand capital strain.
    Persoanele fizice straine nu pot, inca, cumpara proprietati funciare în România. La aceşti straini se referea ministrul agriculturii.

    • geomarz spune:

      TIn minte ca in Elvetia, parca, pamintul nu poate fi vindut. Mai ales altor cetateni decit elvetienii.
      Si nu prea stiu cum pot fi danezii si olandezii aceea din Visag persoane fizice romanesti. S-o putea. Pe mine ma depaseste.

  3. nelucraciun spune:

    Am scris ca persoanele fizice straine inca nu pot cumpara pamant in Romania. Doar persoanele juridice romane, avand capital strain!
    Danezii si olandezii aceea sunt firme, persoane JURIDICE romane. Si au adus un sambure de performanta in agricultura mioritica!

    • geomarz spune:

      Si au adus un sambure de performanta in agricultura mioritica!
      Oare?
      Se cultiva orice altceva decit are R nevoie (rapita industriala, de ex…) cu o tehnologie asemanatoarea cu cea de dinainte de 89 in R (mai evoluata, ca au trecut 20 de ani) si cu plante modificate genetic (ceea ce nu prea este o performanta ci, dimpotriva, o mare nenorocire care se va vedea incurind).
      Fac o paralele cu medicina. Recent, OMS a adus in atentia tuturor riscul enorm la care a fost supsusa omenirea prin folosirea antibioticelor. Se asteapta ca in curind lumea sa intre intr-o etapa asemenatoare celei de dinaintea antibioticelor, pentru ca folosirea acestora a dus la selectarea de tulpini rezistente si agresive impotriva carora nu mai exista nici un fel de arma medicala. In aceasta situatie este, deja, tuberculoza si malaria. Pentru moment, cercetarea in domeniu nu are nici un fel de solutie. Identificarea unei molecule utile este, de cele mai multe o intimplare fericita cu frecventa de 1/100 000 cel mai probabil.

  4. nelucraciun spune:

    Evolutia umanitatii nu este o linie dreapta, ascendenta. Dar strainii care au inceput sa ne cultive pamanturile au adus si tehnologie. Imi povesteste un coleg tanar, al carui parinte lucreaza pe un monstru de tractor, la niste danezi. In paralel, cu utilaje romanesti traditionale (tractor U650 si utilajele aferente, nu cai) isi lucreaza cele cateva ha cumparate (e venit in Banat din Bihor) + cateva luate in arenda. Diferenta, in productie, e enorma. Acelasi pamant, aceeasi clima, acelasi om…care este explicatia? Doar tehnologia.

    • geomarz spune:

      Nu numai tehnologia. Saminta, care, asa cum v-am spus, este, de cele mai multe ori modificata genetic (antidaunatori, crestere rapida si de semenea, sa dea urmasi STERILI ) si ingrasamintele. Acestea din urma sint alti factori de risc precum moleculele cu functie de antibiotic.

      • nelucraciun spune:

        Articolul acesta are ca tema centrala prezentarea actiunii ministrului Fuia in calitate de exponent al mafiei funciare. Am scris clar de ce initiativa legislativa privind supraimpozitarea pamanturilor nelucrate serveste doar intereselor acelei parti a clientelei politice care actioneaza in domeniul funciar (atentie, funciar, nu agricol!). Insasi preconizata banca funciara este conceputa in sprijinul acestei mafii, nicidecum in sprijinul tinerilor fermieri, cum declara ministrul Fuia. Ca sa fiu cat mai clar, averi care urmeaza a se cladi pe furtul la drumul mare (adica talharie) a unui milion de hectare (atata se declara a fi nelucrate). Iar banca funciara nu inseamna nimic altceva decat implicarea banului public in desavarsirea jafului. Pe de alta parte reactivarea sloganului noi nu ne vindem tara nu vi se pare cel putin suspecta?

  5. vgeorgicas spune:

    Sint in totalitate de acord cu dumneavoastra.

  6. geomarz spune:

    De acord cu dumneavoastra.
    Mai mult, am auzit un imbecil de la MA pe numele sau Radulescu, cunoscut si dupa porecla de Piticu, spunind ca n-are nici un fel de importanta daca pamintul va fi cumparat de catre straini. Strainii nu pot lua pamintul in spinare si sa plece…
    Evident, pamintul nu pleaca, romanii vor fi determinati sa plece.
    Procesul de palestinizare a Romaniei este in plin avint.

    • nelucraciun spune:

      Aveţi dreptate. Totuşi, pe mine mă frământă mai mult ideea acaparării pământurilor, prin rapt legalizat, de către clientela politică autohtonă, constituită în mafie funciară
      Nu le-au mai rămas prea multe de furat.
      Între acestea, pământul.

  7. Pământul nelucrat se odihnește și se revitalizează parcă …

    • nelucraciun spune:

      Da, se odihneste, dar exista niste reglementari UE dupa care trebuie intretinut, adica trebuie indepartate buruienile. In aceasta situatie (cand se efectueaza lucrari de indepartare a buruienilor, lucrari declarate cu anticipatie la APIA) se primesc ceva bani europeni + nationali pentru sprijinirea acestor lucrari. Daca la controalele efectuate rezulta ca lucrarile nu s-au facut, omul nu-si primeste banii, ba, mai mult, este penalizat si in anul urmator.
      Acum, bazat pe aceasta lege potentiala prin care, de ani de zile sunt amenintati fermierii cu alte masuri, adica cu amenzi de p. la 400 lei/ha, au aparut arendasi care ofera o arenda de mizerie, cel mult egala cu subventia pentru pamantul necultivat, dar intretinut. Practic, ei se aleg cu toata recolta + diferenta de subventie (cea pentru teren cultivat – cea pentru teren intretinut). Proprietarul, in fata amenintarilor care au fost initiate de presedinte si au fost continuate de ministrii si secretari de stat de la agricultura, de parlamentari ai PDL, sunt multumiti ca scapa de amenda si arendeaza in orice conditii sau vand, la preturi mult subevaluate, numai sa scape de belea.
      Chiar astazi a aparut un articol interesant, in legatura directa cu subiectul:
      http://www.zf.ro/companii/rabobank-a-cumparat-terenuri-agricole-de-20-milioane-de-euro-9478846

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s