Scrisori din America. Chicago – Frankfurt. Jurnal de (la) bord.

Domnul Tiberiu Marcovici s-a întors acasă. Din avion ne-a mai trimis o scrisoare. Chiar dacă nu-i chiar din America, tot acolo o încadrăm. (nc)

Cred că trebuie să mă uit mai des în oglindă şi să-mi schimb „look-ul”. Și care ar fi motivul??  Se pare că aş avea mutră de traficant, asta în viziunea celor de la Security, de pe diverse aeroporturi.
O dată pe Ohare sunt oprit şi pipăit în draci de organul de control care a căşunat pe o genunchieră pe care tocmai o purtam şi care avea în interior o inserţie de fire metalice de care habar nu aveam. Genunchiera a fost supusă unui control la sânge şi eu controlat din nou fără genunchieră, să vadă dacă mai piui.
Pe un alt aeroport din Can-Cun, Mexic, am fost reţinut numai pentru că aveam mutră de traficant, fără să fi avut vreun obiect subsersiv în posesie.
Din nou pe Ohare sunt somat să deschid nişte flacoane care conţineau nişte prafuri americane de făcut „caca” mai uşor, fără eforturi, care prafuri semănau leit cu heroina pură. După o analiză sumară şi una mai aprofundată a prafului s-a constatat că nu sunt eu traficantul şi-am fost eliberat.
Va trebui de acum încolo sa fiu mai atent cum mă îmbrac şi ce freză să-mi fac din păru’ care mi-a mai rămas. Mă şi întreb de ce naiba nu mă ocheşte vreun regizor, să-mi dea un rol de traficant într-un film mare !!??

Mai am cam o oră până ce pleacă cursa de Frankfurt, n-am ce face aşa că mai cuget la cele întâmplate şi la praful de „caca”.

În avion am prins un loc bunicel lângă culoarul pe care plimbă stewardesele cărucioarele cu bunătăți, iar vis a vis stă o tânără indiancă , mamă a unui copilaş vioi de câteva luni, pe care-l ţinea în braţe.
Un respectabil domn octogenar nu reuşeşte să se plieze pe scaun în întregime aşa că jumătate din piciorul stâng rămâne pe culoarul stewardesei. Accident !!! Căruciorul cu băuturi loveşte piciorul domnului ! D-na Mariotte, stewardesa, lasă căruciorul şi-şi cere tot felu de scuze d-lui aflat în suferință. Căruciorul cu bunătăţi o ia, între timp, la vale şi eu prind momentul să mă remarc prinzând cărucioru’ şi evitând o mare tragedie. O doamnă suspicioasă îşi întreabă vecinii de scaun dacă avionul în care s-a urcat chiar zboară la Frankfurt ??!!

Bebeluşul indian aflu că-l cheamă Gupta și mă ţine-n priză. Are nişte jucării pe care le-a aruncat de vreo zece ori pe jos şi eu mă aplec tot de atâtea ori să le ridic. Şi o asigur pe d-na că nu e nici o problemă şi că-mi place jocu ăsta.
Pe scaunele din spatele lui Gupta se simt ca-n paradis doi bravi polonezi care trag serios dintr-o sticlă de whiskey. Ultimul pahar se negociază cu stewardul Tom sub cuvânt de onoare că ăsta e ultimul. În juma de oră se fac amândoi mangă şi, cam pe la Sud de Groenlanda, unul dintre ei ţine un discurs în poloneză, pe un ton revoluţionar, dând ba din fund ba din picioare, până pică lat în scaun.
Constat că Gupta este mult mai cuminte decât alți doi copilaşi gemeni din fundul avionului, care de când ne-am îmbarcat orăcăie continuu şi-şi torturează părinţii.
Domnul lovit de căruţ şi-a pierdut o jucărie pe sub scaun iar d-na Mariotte caută în genunchi obiectul ca să se revanşeze şi să n-o pârască dl. la şefu’ de la American Airlines, că vrea să iasă la pensie de aici.
Ca un fapt divers mai pot spune că stewardesele de pe avioanele americane sunt cam ofilite, cam trecute, dar compensează prin profesionalism şi prin felul de a-ţi fi simpatice şi serviabile.

Decât să casc gura la filmele ce se dau pe monitor, mai bine urmăresc traseul colosului Boeing pân-la aterizare, cu toate că vecina de scaun se prăpădeşte de râs la o comedie de pe ecran.
Trecem pe lângă Montreal, Plymouth, sudul Groenlandei, tangent cu sudul Irlandei, Londra şi în final Frankfurt. Afară avem tot timpul -50C pe la 10000m altitudine. Am şi o cifră exactă a lungimii traseului Chicago-Frankfurt, care măsoară exact 7070 km. Parcurşi în opt ore şi jumătate.
Mi se pare cam mult dar dacă-mi aduc aminte că de la Timişoara la Iaşi cu acceleratu’ faci cam tot atâta, dacă nu mai mult, mă consolez.

Tiberiu Marcovici, Timişoara, Octombrie 2012

About nelucraciun

I'm a young spirit in an old body.
Galerie | Acest articol a fost publicat în America, Banat, Social, Timişoara și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s