Hărţi istorice. Fragment din planul cetăţii Timişoara, v. Kemef, 1754

Planul cetăţii Timişoara a fost ridicat, în anul 1754 de către inginerul Kemef v. Angret, Ignatz şi a fost copiat, în 1808 de către maiorul de geniu Hübner v. Lowenthal. Denumirea, în limba germană, a planului este: Plan von der innerlichen Ein- und Abtheilung, der Stadt und Festung Temesvar.
Elementele importante ale fortificaţiei, bastioane, porţi şi portul, sunt notate pe hartă. Începând de la ora zero, în sens orar, acestea sunt: Caroli Bastion, Francisci Bastion, Theresie Bastion, Siebenbuerger Thor (Poarta Ardealului), Josephi Bastion, Schif Haven (portul), Hamilton Bastion, Schloss Bastion (Bastionul Castelului), Peterwardeiner Thor (Poarta Petrovaradinului), Merci Bastion (Bastionul Mercy), Eugeni Bastion, Elisabetha Bastion şi Viener Thor (Poarta Vienei).
Ca reper important, sub nr. 2 putem identifica Domul Romano-Catolic, iar, în faţa sa, piaţa Unirii.

Daţi clic pe imagine pentru o rezoluţie mai bună.

Planul cetăţii Timişoara, 1754 (copiat în 1808)

Harta prezentată se află în domeniul public întrucât drepturile de autor asupra sa au expirat. În Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi în alte ţări, termenul dreptului de autor este valabil pe durata vieţii autorului plus 70 de ani.

About nelucraciun

I'm a young spirit in an old body.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Banat, Hărţi, hărţi vechi, Istorie, Timişoara și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Hărţi istorice. Fragment din planul cetăţii Timişoara, v. Kemef, 1754

  1. mg spune:

    Puteţi să-mi comunicaţi un mail ca să pot lua legătura cu dvs?

  2. Dan spune:

    Excelenta copia ! n-am stiut ca mai exista o varianta a cestui plan – copie facuta in 1754. Este un plan important, avind detalii (strazi, cartiere, etc.)

    Citeva amanunte suplimentare:
    1. Prima versiune cunoscuta de mine a acestui plan este din 1752:
    – titlul: Plan von der inerlichen Eintheilung und Verbauung der Vestung TEMESWAR, wie selbige in dem Jahr 1752 beschaffen ist
    – n.n. (probabil Steinlein)
    – Domul Romano-Catolic era deja pe jumatate acoperit

    2. O versiune mult mai completa a acestui plan este din 1758:
    – titlu: Plan von der Innerlichen Ein- und Abtheillung der Stadt und Vöstung TEMESVAR, worinnen angezeiget wird, was vor Kaiserlich- und Königliche gebaüde nach Disposition der Löbl: hier 753 gewesten – bevollmächtigten Hoff Comißion dem Militari gäntzlichen überlaßen worden, und welche dem Cammerali verblieben, auch was vor geistlich- und bürgerliche bewohnte Plätze allda befündlich, und was seithero verbauet und abgeandert worden alß
    – Autor: Carl Alexander Steinlein (1733-1810)
    – Data: mai 1758
    – toate strazile sint denumite in plan (de ex. strada linga dom: Francisci Gassen; piata Unirii: Haubt Platz, etc,.)
    – are o descriere completa / legenda (pe doua pagini) a tuturor literelor / cifrelor / culorilor / etc. din plan)

    3. Ignaz Kempf von Angreth (nu a avut o activitate de inginer ?):
    – nascut in Alsacia
    – in 1723 a fost trimis de curtea imperiala la Timisoara, unde a avut mai multe functii succesive in administratia locala (Cameral-Actuarius, etc.)
    – din 1751 Hofkammer-Commissar al departamentelor Temeswar, Banat si Siebenbürgen; decedat in 1767, Viena.
    – vezi si nota trimisa curtii regale (Maria Theresia) in 1753, in care a scris despre necesitatea continuarii constructiei domului si dotarii sale, etc.

    Numai bine,
    Dan

    • nelucraciun spune:

      Multumesc pentru informatiile suplimentare.
      Ref. la ultima poz. de la pct. 2 – si pe copia pe care am folosit-o este legenda pentru litere si cifre, din pacate nu am dexteritatea de a citi acele texte si am postat doar planul.
      Ref. la pct. 3, scrisesem in text ca autorul a fost inginer, iar cel care a copiat planul a fost ofiter de geniu.
      Cele bune!

  3. mg spune:

    Un plan al Timişoarei din anul 1700 poate fi văzut la adresa de mai jos, nu cred că a mai fost prezentat pe site…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s