Legume mai puţin cultivate. Cartoful dulce (Ipomoea batatas, batatul)

Planta are nevoie de cel puţin patru luni de vreme călduroasă pentru a se dezvolta. Din acest motiv este mai puţin cunoscută printre grădinarii noştri. Deşi în zonele cu climă tropicală este o plantă perenă, la noi se cultivă ca plantă anuală. Tuberculii pot fi îngropaţi în pământ după ce au încolţit şi după ce temperatura în sol a ajuns la 15 grade Celsius.
Fotografie de 石川 Shihchuan pe Flickr

O altă metodă de cultivare aplicabilă la latitudinea ţării noastre constă în forţarea plantei în spaţii protejate, urmată de cultivarea lăstarilor obţinuţi în grădină, după întrunirea condiţiilor de temperatură necesare. Pentru aceasta se taie tuberculuii în două, se aşează într-o jardinieră adâncă cu amestec de pământ pentru flori, se acoperă cu mraniţă sau compost cernut, amestecat cu 20 % nisip, se păstrează la 20-25 de grade şi se udă regulat. În scurt timp vor creşte lăstarii care, după ce trec de 10 cm pot fi puşi la înrădăcinat în pământ de turbă umed. După înrădăcinare lăstarii se plantează (în ultima decadă a lunii mai, prima decadă a lunii iunie) într-un loc însorit al grădinii şi se udă regulat.
Fotografie de Drew Avery pe Flickr

În timpul vegetaţiei se vor rupe rădăcinile adventive care apar pe tulpinile târâtoare. Se vor uda des şi se vor prăşi sau plivi regulat.
Se recoltează după prima brumă.
Fotografie de artist in doing nothing(Stan Dalone) pe Flickr

Fotografiile care ilustrează articolul au fost publicate de autorii lor sub licenţă Creative Commons.

Alte legume mai puţin cultivate

Un fotoreportaj foarte instructiv (cu explicaţii în limba engleză) despre cultura batatelor găsim aici.

About nelucraciun

I'm a young spirit in an old body.
Galerie | Acest articol a fost publicat în eco, Economie, Foto, Fotografie, Grădină, Imagini, Natură și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Legume mai puţin cultivate. Cartoful dulce (Ipomoea batatas, batatul)

  1. anda spune:

    Gasim si la noi??

  2. anda spune:

    Da am citit si eu acum la Ardeia pe blog…Tot ea promite si reteta de utilizare…

  3. nelucraciun spune:

    Mai scria si pe un forum, dar nu mai stiu exact unde…trebuie cercetat uica Google.

  4. chemanonim spune:

    doresc sa preiau din cind in cind si de pe la dumneavoastra cite un articol, se poate?

  5. juganaru nicolae spune:

    am cultivat anul trecut ,am plantat 2 cartofi si am scos 6 ,sant foarte dulci si buni !

  6. Octavian spune:

    Se vor gasi si la noi, curand. in 2012 si 2013 s-a experimentat prima cultura pe soluri nisipoase, in sudul tarii de catre coreeni. Cele doua soiuri experimentate, Chestnut si Pumpkin,folosind tehnologia adecvata, pot ajunge pana la 27-30t la hectar.Sunt soiuri complet noi in Europa, diferiti de cei din hypermarket, care se importa din China si USA. Ambele se preteaza la consumul rizomului, insa nu doar acesta aduce valoare plantei, ci si tulpina (marinata, murata, sau chiar kimchi), si frunzele (din unele soiuri se face ceai)
    In tarile asiatice se regasesc in special in regimul diabeticilor, totodata aceleasi tari avand o foarte mica rata a cancerului.
    Exista mai multe soiuri, pentru alimentatie direct, altele pentru alcool, altele pentru amidon,sucuri, gemuri, chipsuri, etc. Pana la recoltarea finala, a rizomului, se pot face mai multe recoltari de masa verde. Sunt comestibili chiar si cruzi.
    necesita solarii, pentru rasarirea lastarilor, plantarea acestora pe camp, se face pe la mijlocul lunii mai.

  7. juganaru nicolae spune:

    Eu i-am cultivat ca pe cartofii nostri si am recoltar 6 cartofi la unul plantat

    • nelucraciun spune:

      Parca, ceva mai sus scriati ca ati plantat doi si ati recoltat sase…
      Nu conteaza, ne dati si noua oarece detalii?
      I-ati plantat intregi sau i-ati sectionat?
      Cand i-ati pus in pamant?
      Aveau muguri (colti) in acel moment?
      Raportat la masa initiala a tuberculilor plantati, masa finala a celor sase rezultati a fost mai mare?
      Si orice mai credeti dvs. de cuvinta ca ar fi bine sa stim.
      Multumiri!

  8. Andrei spune:

    Aicea în sudul USA lăstarii se folosesc la propagare. Mai simplu decât celelalte metode pentru că prind ușor rădcini. De fapt batata este păstrată peste iarnă ca orice cartof, într-un loc întunecos, uscat și răcoros, etc. Primăvara devreme batata se scoate de la răcoare și se aduce la lumină și căldură (în casă sau într-o seră încălzită). Într-un vas (cană, pahar, etc.) se pune apă, iar batata se suspendă pe jumătate în apă (cu ajutorul unor scobitori, etc.). În scurt timp va da lăstari, iar acești lăstari se lasă să crească, apoi se divid și se plantează în ghivece. Procesul se repetă până avem destule ghivece cu lăstari gata de plantat afară.

    • nelucraciun spune:

      Multumesc pentru informatii. Asa am procedat si eu, in urma cu doi ani. Dar am inceput cam tarziu si nu am recoltat nimic. Anul trecut nu am mai incercat cultivarea cartofilor dulci.
      Oricum, in sudul SUA este o clima mult mai blanda decat la noi.
      Sanatate si fericire in noul an!

    • nelucraciun spune:

      Scuze,n-am inteles cum e faza cu divizarea lastarilor…

      • din fiecare mugur de pe cartof iese o planta . cand are 10 -15 cm o smulgi din locul ei de pe cartof si o pui intrun vas cu apa ca sa faca radacini . dupa ce face radacini o plantezi in locul final unde vrei cartofi .

  9. nelucraciun spune:

    Cam asa am procedat si eu. Iata cel mai recent articol despre cartofii dulci pe care i-am cultivat in acest an:
    https://nelucraciun.wordpress.com/2015/08/11/cartofii-dulci-2015-de-la-lastari-la-tuberculi/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s