Scrisori din America. Amintiri din copilărie.

   Îmi place tare mult o vorbă din popor care zice: „că uneori te trage ața”. Vorbele astea nu cred că se potrivesc oricui, dar mie, eu fiind o fire mai visătoare și puțin mai romantică, îmi vin ca o mănușă. Și ca să fiu mai concret, trebuie să recunosc că uneori mă trage ața la strada copilăriei din Josefinul meu drag, la maidanul din fața casei și la pățaniile și jocurile copilăriei.

   Poate c-aș vrea să-i spun doar două cuvinte domnișoarei R , vorbe pe care trebuia să le spun cu vreo 50 de ani în urmă, dar n-am avut, atunci, curaju eu fiind, din fire, mai timid. Și asta aș face-o numai în cazul că aș întâlni-o.
Dimitrie Sturdza era o stradă lungă și lată care pornea din portul de la Bega și se oprea în capătul cimitirului din Josefin din Budai Deleanu. Știu bine că nu mai găsesc casa copilăriei și totuși insist. Casa a fost demolată  cu mulți ani în urmă ca să facă loc Uzinei Centrului Mecanic alăturat, care s-a extins.

  Refuz să cred că ea nu mai există. Stau pe trotuarul din față, cam în locul în care a fost poarta. Închid ochii. Aproape c-o văd așa cum a fost. O clădire lungă, cu 14 apartamente înșiruite unul după altul, care de fapt erau mai mult garsonier, o bucătărie, o cameră dormitor și un șpais. Și o curte plină de copii, care se pare că era lucrul cel mai important.
Nu se știe cum dl. Szlahotka, proprietarul întregului imobil a reușit să-și păstreze proprietatea, întrucât comuniștii au confiscat tot. Chiria plătită pentru o garsonieră era modică. Copil fiind m-am trezit într-un amalgam de români , nemți și unguri, astfel că la un moment dat invârteam binișor limba lui Petoffi și Liszt.
Mai că aș compara ambianța curții de atunci cu o uriașă scenă și cu o uriașă piesă de teatru și unde în fiecare apartament se juca un act din piesă, așa că s-ar putea zice că apartamentul nr.I ar putea fi actul I al piesei.
   În actul I se petrece de fapt o adevărată tragedie. Tatăl viitorului meu prieten Pișta a dezertat din armată în timpul războiului, a fost prins de poliția militară, luat de acasă, judecat și executat ca dezertor în timp de război. Micuțul Pișta avea să devină cel mai apropiat prieten al meu.
   În actul II alți actori și alte roluri. Uica Dica și tanti Silvia , consătenii mei din Șipet, îl școlesc pe tânărul student Sandu Radivoiovici care devine un renumit cardiolog. Dl. Sandu a fost tatăl actualei doamne zburdalnice Monica Tatoiu, răsfățata televiziunilor din București.
   La apartamentul III stătea cea mai frumoasă fată din curte, pe care-o chema Duțika. Frumusețea ei nu i-a adus prea mult noroc, poate mai multe necazuri decât bucurii. S-a ales cu 3 sau 4 copii din tot atâtea căsătorii.
   În actul IV dau peste Sima și Ioviță, prietenii mei buni. Tatăl lor uica Iova i-a răpit din Sârbia, a trecut frontiera pe timp de noapte, cu riscul de a fi împușcat. Era urmărit de autoritățile sârbe, suspectat pe nedrept ca fiind ostil suveranității statului. Tanti Saveta, mama vitregă, i-a crescut in dragoste ca pe proprii ei copii.
Moș Ioța este singurul actor din actul V. Bunătatea lui atrăgea toți copiii, pentru că ne făcea iarna cartofi copți in coajă, pe care puneam sare şi îi mâncam cu plăcere.
   La VI stăteam eu cu mama și tata. În spatele camerei era o grădină cu un piersic ce făcea piersici albe parfumate. Cred că de atunci n-am mâncat piersici mai bune întrucât domnii geneticieni și-au cam bătut joc de calitate în pofida cantității și parcă și piersicile albe au cam dispărut.
   In actul VII juca un evreu olog pe nume Fishof. Mergea în două cârje și-și azvârlea picioarele care parcă erau din cârpă. El locuia la bucătărie iar în camera dormitor locuia familia lui Fănică care avea două fete, de care nu-mi plăcea deloc.
   La VIII era nea Ilie. El era cizmarul unei cazărmi militare și abonat permanent la birtul din colț a lui Țețu, de unde venea negreșit parfumat.
Actorii din actele IX-XI, mari actori de comedie, erau băutori de meserie, de multe ori ajungeau „muci” înainte de terminarea spectacolului. Iancsi, Piști sau dl. Leu, nu știu pe care să-l declar campion. Scenetele lor erau scurte, dar suculente, de obicei nu-și puteau interpreta rolul până la capăt. Oricum aveam ce vedea.
   La XII stătea dl. Miller, un frizer cam papă lapte, compensat de nevasta lui, o femeie de o răutate feroce. Nu exista zi de la Dumnezeu să n-aibă conflicte cu copiii, chiar şi cu cei mai cuminți.
Familia Scherer de la XIII chiar nu se remarca cu nimic. Poate doar că avea o oarecare aversiune faţă de chiriașii de etnie română, dealtfel mai puțin educați și cu copii care mai făceau destule boacăne.
În actul XIV avem o dramă. Onorabilitatea fam. Bitto este sfărâmată de dna. Mitzi. Soțul d-nei care făcea stagiul militar, venind în permisie, o găsește pe d-na Mitzi cu burta la gură, el neaducându-și aminte s-o fi întâlnit în ultimul an de zile.

   Acuma, dacă stau și cuget, parcă nu mai găsesc piesa asta așa atrăgătoare cum a fost atunci și totuși „mă trage ața”.
La un teatru adevărat se cobora cortina după fiecare act. Uneori se mai ridica o dată și actorii erau chemați la rampă. Aici pe trotuar deschid ochii și cobor cortina fiind sigur că actorii nu mai apar niciodată. Drama s-a încheiat de mult !!!

Naperville, Ianuarie 2012
Tiberiu Marcovici

Publicitate