Europa Rosarium (4)

Cea mai mare colecţie de trandafiri din lume se găseşte la Sangerhausen, Sachsen-Anhalt, în Germania, la poalele sudice ale munţilor Harz.
Din punct de vedere climatic regiunea se încadrează într-o zonă climatică rece, 5b, după clasificarea departamentului american de agricultură (USDA). Este situată la 200 m altitudine şi beneficiază de precipitaţii anuale de 500 mm. Solul este nisipos şi neutru, din punct de vedere chimic.
O mică statistică citită pe Wikipedia germană arată că sunt găzduite, aici, pe o suprafaţă de 15 hectare, 8300 de soiuri de trandafiri, aparţinând a peste 40 de clase, cca. 60 000 de exemplare, dintre care se remarcă trandafirii aparţinând a 500 de specii sălbatice.
Am vizitat această minunată grădină în luna august 2011, în afara sezonului, seara, fiind nevoiţi să o parcurgem în mare grabă, căci ora de închidere era tot mai aproape.
Găzduind, această colecţie, numeroase soiuri remontante, ne-am putut bucura, chiar şi atunci, la sfârşit de vară, de frumuseţea prin diversitate a reginei florilor. Trandafirilor li s-au adăugat numeroase specii horticole care bucură ochii vizitatorilor atunci când rozele nu sunt în plină perioadă de înflorire.
În continuare prezint, prin fotografii, ultimul episodal seriei Europa Rosarium, cuprinzând imagini close-up de flori diverse cultivate la Sangerhausen, alături de trandafiri.
* Europa Rosarium (1)
* Europa Rosarium (2)
* Europa Rosarium (3)

16Aug2011Sangerhausen 289 16Aug2011Sangerhausen 023 16Aug2011Sangerhausen 028 16Aug2011Sangerhausen 029 16Aug2011Sangerhausen 075 16Aug2011Sangerhausen 103 16Aug2011Sangerhausen 124 16Aug2011Sangerhausen 126 16Aug2011Sangerhausen 136 16Aug2011Sangerhausen 152 16Aug2011Sangerhausen 216 16Aug2011Sangerhausen 220 16Aug2011Sangerhausen 223 16Aug2011Sangerhausen 228 16Aug2011Sangerhausen 245 16Aug2011Sangerhausen 251 16Aug2011Sangerhausen 264 16Aug2011Sangerhausen 266 16Aug2011Sangerhausen 276 16Aug2011Sangerhausen 283 16Aug2011Sangerhausen 284

Publicitate

Despre nelucraciun

I'm a young spirit in an old body.
Acest articol a fost publicat în eco, Foto, Grădină, Imagini, Natură și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Europa Rosarium (4)

  1. Mirelun zice:

    Nu reusesc sa deschid Europa Rosarium 2 si 3 .

  2. cristina zice:

    Deci acesta inseamna ca dupa visul de primavara la Keukenhoff in Olanda vara luam azimut Germania pentru a continua cura de frumusete. Multumire pentru postare!

  3. Victoria zice:

    Superb.O parte din ele le am in gradina.

  4. roryta zice:

    Doamne, ce minunăţii am găsit aici la tine… Nici nu ştiu pe care să o privesc mai întâi! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s