Legume mai puţin (sau deloc) cultivate: Usturoiul sălbatic.

Usturoiul sălbatic (Allium vineale), este o plantă larg răspândită în flora spontană din emisfera nordică. Nu trebuie confundat cu leurda (Allium ursinum) şi nici cu ceapa sălbatică. Spre deosebire de unele plante toxice asemănătoare, cele enumerate mai sus prezintă o însuşire care le face inconfundabile: mirosul specific de usturoi, respectiv de ceapă. O tufă de usturoi sălbatic seamănă, ca aspect, cu una de arpagic.
Usturoiul sălbatic este comestibil şi are utilizări culinare.
Creşte în smocuri verzi, prin fâneţe, livezi, la marginea drumului, în peluze, în general pe terenuri nederanjate. Preferă vremea rece şi este în vegetaţie pe tot parcursul iernii. Este o plantă tipică de iarnă. Are o înălţime de la 15-20 cm, cu tije florale peste jumătate de metru.
Spre deosebire de ceapa sălbatică, care are frunze plate, usturoiul sălbatic are frunze tubulare care, strivite între degete, degajă un pronunţat miros de usturoi. Tijele florale au o consistenţă solidă şi poartă flori albe.
Se înmulţeşte prin bulbi şi prin bulbilii care se formează la baza acestora.
Am găsit, la sfârşitul lunii decembrie trecute,  în livada mea de la ţară, o tufă verde crud, de usturoi sălbatic, aflată în plină vegetaţie. Am scos-o cu hârleţul, am fotografiat-o pentru voi, apoi am despărţit-o în patru tufe mai mici pe care le-am transplantat în grădina mea de la oraş: două în stratul cu perene, una în zona de umbră de lângă garajul vecinului, unde am şi hrean, iar ultima sub piersicul care mereu boleşte, alături de usturoi de toamnă, vetrice, ceapă verde şi de un fir de pătrunjel, toate astea plantate în toamnă, ca plante companion. Sperând să ajut piersicului.
Între efectele dăunătoare ale usturoiului sălbatic, literatura menţionează alterarea gustului laptelui vacilor care l-au păscut şi infestarea grăunţelor de grâu cu bulbili, aceştia neputând fi separaţi prin mijloace obişnuite.

Publicitate