Tomate sălbatice şi alte noutăţi

Vremea este potrivnică grădinăritului, dar în grădina urbană încă nu am mană la tomate. Am stropit începând din ceasul al 24-lea, pe rând, cu lapte, decoct de coada calului, tratament pe care l-am repetat după ploaie şi din nou, zilele trecute, parţial cu macerat de usturoi, parţial cu decoct de coada calului. Din păcate, la o oră după ce am încheiat stropirea, a început iar ploaia. Şi de atunci nu se mai opreşte, decât pentru perioade scurte. Astăzi, în timp ce ploua, am avut activitate de întreţinere în solar: continuare legare roşii, îndepărtare frunze în curs de îngălbenire, de la baza plantelor, plivire buruieni şi, pentru că plantele sunt verzi-gălbui, nu verde-crud ca în aer liber, le-am udat cu macerat de urzică + tătăneasă, 20%.
În solar se coc roşiile Principe Borghese şi încep cele din soiul San Marzano cu creştere nedeterminată. În aer liber se coc tomatele mici, lungueţe, galbene, dobrogene, soi proliferat din seminţe primite, acum doi ani, de la Banca de gene din Suceava, de asemenea roşiile sălbatice galbene, din care am plantat, experimental, 3 tufe.
Fructele tomatelor sălbatice sunt micuţe, cam cât o cireaşă, dar au gustul autentic de roşii.
Nu am copilit aceste plante, tufele se dezvoltă nebuneşte, comerciantul german de la care am cumpărat sămânţa nu recomandă copilirea, spune că soiul este rezistent la mană şi foarte productiv. Planta creşte până la 3 m. O observaţie personală: primul ciorchine de fructe a continuat cu o frunză, ca la soiul San Marzano cu creştere nedeterminată, apoi, ceva ce nu am mai văzut, vrejul port-ciorchine a continuat să crească, s-a format un al doilea ciorchine şi, tot aşa, acum sunt 4 sau 5 ciorchini numai pe acest vrej. Fructele din fotografie sunt de pe primul ciorchine, dar mai sunt şi altele, încă necoapte.
Să revenim la solar. În timp ce pliveam buruienile de sub roşii, am observat mişcare. Am crezut că e vreun greiere sau vreo lăcustă, dar nu, era o călugăriţă care, probabil, s-a adăpostit de ploaie. M-am bucurat mult, e un semn că îmbunătăţirea solului, însoţită de alocarea unui spaţiu însemnat plantelor perene şi de încetarea răscolirii profunde a solului, după prima etapă, de proliferare a dăunătorilor, trece, încet dar sigur, la o etapă nouă, de creare a unui echilibru, prin proliferarea prădătorilor.
Cam atâta, mă bucur că am recoltat, înainte de ploi, seminţele de mazăre tradiţională, provenienţă de la Banca de gene, seminţele de mazăre căţărătoare (de zăpadă), cele de Facelia precum şi spicele de grâu şi secară tradiţionale. Am reuşit, de asemenea, să pun la uscat florile de coada şoricelului ornamentală, care fac parte din categoria imortelelor.
Şi o ultimă observaţie: dintre toate soiurile de roşii din grădina urbană, cel mai mult mă încântă roşiile irlandeze cu creştere determinată, proliferate din sămânţa primită, anul trecut, de la Ecoruralis. Fructele nu sunt mari, abia ating un diametru de cca. 4 cm., dar sunt multe şi gustoase. Plantele prezintă o notabilă rezistenţă la secetă (interesant, provin din Irlanda cea umedă, nu din Italia) şi la bolile fungice. Rodesc două-trei etaje, se coc şi îşi încheie evoluţia. Mă gândesc ca acesta să devină unul dintre soiurile importante în „culturile” mele de tomate roşii din anii viitori.

Publicitate