Ceapă egipteana cu patru nivele

Ceapă egipteană – (Allium cepa proliferum, alte denumiri în engleză: walking onion, lazy mans onion, tree onion, top onion, winter onion, perennial onion) este rezistentă în zona 5 şi nu îngheaţă. În vârful tijei formează bulbili. Cand tija florală se frânge, bulbilii cad pe pământ, dând naştere unor noi plante.
Se înmulteste atât prin bulbilii care apar în varful tijelor, cât şi prin despărţirea tufelor. Bulbilii se plantează toamna, în luna septembrie sau primăvara, în martie-aprilie.
Dupa atacul masiv al limacşilor din toamna trecută, am reuşit, totuşi, să perpetuez ceapa egipteană. Tufa primită de la Alexandra, mai puţin afectată de melci, am despărţit-o în cinci şi acum am tot atâtea plante mature. Plăntuţele obţinute din bulbili, 16 bucăţi, le-au păpat pe toate urâţii, dar am avut surpriza plăcută ca jumătate dintre acestea să renască peste iarnă, nu din propria cenuşă, ci din mijlocul cenuşei împrăştiate în jurul lor, în speranţa unei minime protecţii. Au făcut şi aceştia oarece bulbili.
Ceapa Egipt 4 nivele_07_27
La nivelul subsolului, bulbii plantaţi se înmulţesc, precum usturoiul sau ceapa eşalotă (hagima). Acesta l-am considerat nivelul 1. În vârful tijei florale planta a produs un prim nivel de bulbili aerieni (deci nivelul 2, sau etajul 1). Doi dintre aceşti bulbili au produs, la rândul lor, tije cu bulbili (nivelul 3, sau etajul 2), iar un bulbil de la nivelul 3 a facut o tijă cu alţi bulbili, deci nivelul 4, sau etajul 3. Pentru fotografiere a trebuit să susţin planta cu mâna stângă, nu am avut de ales în graba mare.

Obs. În dreapta imaginii o tufă de solanacee negre comestibile Jaltomata procumbens – Jaltomate.

About nelucraciun

I'm a young spirit in an old body.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Banat, eco, Foto, Fotografie, Grădină, Imagini, Natură, Timişoara și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Ceapă egipteana cu patru nivele

  1. SB spune:

    Interesant ca la mine melcii n-au treaba cu ceapa egipteana. Eu pur si simplu am imprastiat bulbilii alandala imediat dupa ce i-am rupt. Oricum totdeauna mai scapa cateva grupuri de bulbili si ma trezesc primavara cu manunchiuri de ceapa.

    • nelucraciun spune:

      Melcii mei au fost foarte-foarte multi asta-toamna si, pana la inghet, am adunat cateva mii. Mancau si ce nu te astepti: ceapa de orice soi, usturoi, praz, macris, rubarba si chiar pelin verde, pe langa cele obisnute. Nu mancau frunze de capsuni, zmeura, mure, trandafiri, tomate, fragute…dar mancau fructe de tomate. Nici nu urcau prea sus, peste jumatate de metru, sa zicem.
      Mie mi-au rasarit deja cateva fire de ceapa egipteana, spontan. Am si pus, ieri, cativa bulbili, in locul unei parti din usturoiul Rocambole. Dar majoritatea stau inca, acolo, sus.

  2. Dani spune:

    O ceapa tare interesanta 🙂 Tu ai o adevarata gradina botanica de legume.

  3. anda spune:

    noi ii zicem ‘ceapa ciorii’….

    • nelucraciun spune:

      Din cate stiu eu, in popor li se zice „ceapa ciorii” unor specii autohtone din genul aliacee. Despre ceapa egipteana, care este o specie alohtona, nu cunosc sa se fi aclimatizat in flora spontana de la noi…iar de cultivat, nu stiu de ce ar cultiva cineva o ceapa a ciorii. Dar mai sti?

  4. adrian-petru spune:

    Interesant soi de ceapă și intrigant ,ca domeniu de noutate.Are proprietăți deosebite de ceapa de tip hagimă?
    Referitor la melci : e vorba de Limax,melcul de canal ? E o pacoste.Mi-a distrus trei sferturi din răsadurile de roșii în primăvară.

    • nelucraciun spune:

      Limacsii de canal banuiesc a fi aceia mari, peste 10 cm.
      Mie mi-au atacat plantele limacsi din speciile mici, de pana la 5 cm lungime.
      In acest moment nu pot sa va spun decat ca ceapa egipteana e verde 12 luni pe an si ca o cultiv in vederea realizarii unei gradini de iarna.

  5. Cata Lin spune:

    Am gasit poza cu ceapa „cu etaj” despre care mi-ai explicat cum se inmulteste, multumesc! La gust cum este comparativ cu ceapa pe care o gasim deobicei pe piata?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s