Despre tomate, într-un an mănos

Nu ştiu dacă veţi gusta jocul de cuvinte din titlu, dar, de vreo lună încoace, tomatele roşii şi mana sunt subiectele la ordinea zilei printre blogherii amatori de grădinărit. De câteva săptămâni, după temperarea manei în grădina mea de la oraş, fotografiile se tot adună. Săptămâna trecută am adunat şi un castron de roşii, mai ales din cele cu fructe mici, înainte de ultima stropire (sper) cu zeamă bordeleză (cam 3 kg – 2 august):
Castron cu tomate_08_02
Putem vedea aici roşii dobrogene galbene, mici, foarte dulci, iniţial SVGB, Principe Borghese, mici, roşii, rezistente la secetă, bune pentru uscare, bune de păstrat, până pe la Crăciun, cu tot cu vrejuri, prin cămări, o roşie de umplut, vreo două irlandeze, iniţial Ecoruralis, tomate mari, roşii, bănăţene, de la Nicolae.
Un ciorchine de roşii Chery, iniţial de la Miha (3 august) destul de rustice:
Cheri de  la Mihaela_08_03

Un soi pe care îl cultiva mama mea, mari, gustoase, pe care l-am crezut pierdut, dar din care, în urmă cu doi-trei ani, a răsărit, spontan, în grădina de la ţară, un fir. Din ultima tomată recoltată de pe acest fir am luat, atunci,  seminţe. Atât de bine le-am pus, încât nu le-am mai regăsit decât astă iarnă. Au germinat trei seminţe, am pus o plantă în solar şi două în aer liber. Planta din solar a făcut şi un fruct destul de mare, care s-a copt şi de la care am luat, zilele astea, seminţe. Avea 600 grame (3 august):

Mare, rosie, familie, recuperata, solar_08_03
Tomate mari, de culoare roşie, bănăţene, provenind de la Nicolae, care le-a găsit în grădină când au cumpărat casa, am câteva fire. Aici, în solar (3 august):
Mare, rosie, de la Nicolae, solar_08_03
Şi un ciorchine, acelaşi soi, tot în solar (3 august):
Mare, rosie, de la Nicolae, ciorchine etaj 1, solar_08_03
De la Ecoruralis,  tomate foarte mari, provenind de la cultivatorul Cucu Petru (10 august):
Mari NT-302 Cucu Petru _08_10
Par destul de rezistente la mană. Acelaşi ciorchine fotografiat înainte de coacere (27 iulie):
Mare, rosie, de la Ecoruralis, ciorchine etaj 1_07_27
În continuare un soi de tomate de culoare albă (de fapt galben pal), de la Ecoruralis, foarte sensibile la mană (ca fructe), din care au rămas să se coacă doar două fructe (10 august):
Albe, BZ-147_08_10
Soiul Buzău 47 l-am semănat foarte târziu. Deocamdată am doar gogonele (10 august):
Buzau 47_08_10
Ca şi din tomatele ca ardeiul, provenind de la Nicolae (10 august):
Ca ardeiul de la Nicolae_08_10
Sau ca roşiile Marmande, ori cele olteneşti de tip ciorchine şi soiul Altai de la Ecoruralis, pe care nu le-am fotografiat, sau ca roşiile Tigrella, pe care am zis că nu le mai cultiv, dar din care a răsărit spontan un fir (10 august):
Tigrela_08_10
Apoi şi nişte tomate de umplut, din care am plantat şi în solar şi afară (30 iulie):
Tomate de umplut_07_30
Şi San Marzano cu creştere nedeterminată am plantat atât în solar cât şi afară (30 iulie):
San Marzano nedet_07_30 Tim gradina 016
Principe Borghese, în solar (3 august). Sunt foarte potrivite pentru uscare. Dacă aveţi o maşină parcată în plin soare, care nu circulă două-trei zile, o puteţi umple cu tăvi pe care puneţi hârtie de copt, câteva frunze de busuioc şi apoi înşiraţi jumătăţi de tomate, cu tăietura în sus, peste care puteţi presăra puţină sare. S-ar putea întâmpla să aveţi surpriza de a obţine o şarjă de roşii uscate într-o singură zi caniculară de vară. Maşina trebuie să fie bine închisă. N-am încercat încă, dar am citit pe un blog american.
Principe Borghese, solar_08_03
Şi nişte tomate sălbatice, galbene, foarte mici, rezistente la mană, cu gustul roşiilor de odinioară:
Salbatice_08_03
Iată şi dobrogenele mici, galbene, ovale, foarte dulci (3 august)
Galbene, mici, dobrogene, Sv_08_03
În grădina de la ţară, din păcate puternic atacată de mană, am cultivat peste 120 de plante, prin semănare directă la cuib dar şi prin plantare, tomate San Marzano şi soiuri mari, roşii, de la Nicolae şi de la Ecoruralis, cultivate şi anul trecut. Am mai plantat tomate mari, roz, bănăţene, de la Nicolae, tomate galbene, foarte rezistente la secetă dar şi foarte sensibile la mană, de la Ecoruralis, câteva fire de inimă de bou de la SVGB şi câteva Principe Borghese. Am recoltat sâmbătă, 9 august cam 15 kg, nu prea prezentabile, mă gândesc să mai culeg din grădina de la oraş şi să fac o tură mică de bulion.

Notă: Îmi pare rău, dar iar nu pot comenta pe blogurile găzduite pe platforma Blogspot.

About nelucraciun

I'm a young spirit in an old body.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Banat, eco, Economie, Foto, Fotografie, Grădină, Imagini, Natură și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Despre tomate, într-un an mănos

  1. Dani spune:

    Se vede ca le-ai stropit de zor si e bine ca ai salvat macar ceva de mana. Nu ma gandisem, ca se poate aplica metoda de uscare a rosiilor in masina. Merci de idee !
    Spor la treaba !

    • nelucraciun spune:

      Multumesc pentru urare. Mana e doar temperata, sa vedem ce se intampla dupa perioada de canicula anuntata. Ca urmeaza o noua perioada cu temperaturi favorabile dezvoltarii manei. Un an manos, ce mai!
      Daca aplici uscarea rosiilor mici in masina sa ne scri si noua despre rezultate.

  2. O bogată colecție de tomate, o prezentare minuțioasă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s