Cunoșteam, grație ungurilor de la Arcanum, hărțile celei de-a doua ridicări topografice militare habsburgice (1806-1869) referitoare la Banat, Partium și Transilvania.
Iată că acum, dintr-o colaborare benefică a ungurilor de la Arcanum cu Arhivele de stat austriece, avem, online, hărțile tuturor celor trei ridicări topografice, harta 1:25000 din 1869-1887 a Regatului Maghiar, și alte hărți poate mai puțin interesante pentru publicul din România.
Am avut surpriza să găsesc, în cadrul celei de-a doua ridicări topografice și hărțile militare ale Valahiei, așa cum era atunci, adică fără Dobrogea.
Iată, pentru domnul profesor Daniel Popescu, un detaliu al meleagurilor sale natale – Tunarii Olteniei:
Puteți utiliza funcții de zoom și de deplasare, fie din mouse, fie din butoane.
Avem și posibilitatea vizualizării comporative a două hărți oarecare. Aici un detaliu din centrul Bucureștilor, astăzi și pe harta celei de-a doua ridicări:
Sper ca aceste informații să fie utile tuturor pasionaților de istoria locală a meleagurilor natale.
Multumesc pentru harti. Astept si datele de la Universitatea Babes Bolyai privind inregistrarile din Ardeal. Cu ele ne vom alinia tarilor care dau posibilitatea cetatenilor de a-si reface arborele genealogic.
A, pentru tinuturile foste in imperiu avem hartile tuturor ridicarilor topografice si multe alte harti.
Usor, usor ne misc si noi in ceea ce priveste publicarea pe internet a documentelor necesare studiului istoriei nationale, mai putin cele privind istoria locala si istoria familiilor. Avem f. Mult de recuperat.
M-ar interesa harti ale Tarii Romanesti de prin secolelele 17 si 18. Cum sa fac rost de ele.?
Ce am gasit am publicat pe blog…
Stiti cumva cum pot reusi sa gasesc o copie FIZICA (sau macar un print bun, caci fiind vizualizate in flash, nu se poate salva) a unei harti vechi? Tot incerc sa gasesc ceva, dar este foarte dificil. Multumesc
Trimiteti o adresa de email