Recensământ 2011. Cauze şi un scenariu pentru ce va urma.

Bomba, previzibilă şi aşteptată, a recensământului 2011, a explodat. Suntem mai puţini cu 12 % faţă de precedentul recensământ, cel din 2002. Caz unic în istorie, după aproape şapte decenii de pace. De pace, da, dar după mai bine de două decenii de când contrarevoluţia comunistoido-securisto-fanariotardă a învins efemera revoluţie din decembrie 1989. 22 de ani de când contrarevoluţia îşi face de cap în România. Nestingherită. Sau aproape nestingherită.
Deci nu avem de ce să ne mirăm de rezultatele recensământului. Care, doar cumulate cu rezultatele precedente, cele din 2002, arată adevărata măsură a dezastrului.
Da, în lume a crescut mobilitatea transfrontalieră a populaţiei, mobilitate care, până la un anumit nivel, este normală. Emigraţie au înregistrat toate ţările din est ale Uniunii Europene. Ba chiar şi cele din vest. Însă nivelul înregistrat în România depăşeşte cu mult limitele normalului.
Părăsirea ţării a fost şi este încă cea mai la îndemână reacţie a populaţiei active în faţa contrarevoluţiei. De departe, cea mai importantă cauză a scăderii dramatice a populaţiei României.
Altă reacţie în faţa contrarevoluţiei, poate la fel de importantă, este scăderea drastică a natalităţii. Şi dacă pentru conaţionalii pierduţi prin emigraţie mai putem spera, cel puţin pentru unii dintre aceştia, că se vor întoarce cândva, pentru cei morţi şi pentru cei sortiţi să fie nenăscuţi nu mai putem spera nimic.
A treia cauză a rezultatelor recensământului, care şi aceasta poate fi pusă în legătură cu contrarevoluţia română în direct, este datorată nepăsarii, superficialităţii şi dezordinii care au cuprins societatea românească. Cunosc cazuri concrete, nu numai de cetăţeni plecaţi dincolo de frontiere, ci şi de oameni care trăiesc şi muncesc în România, care nu au fost înregistraţi.
Cam acestea sunt cauzele principale care au condus la rezultatele, de acum binecunoscute, ale ultimului recensământ. De departe cel mai superficial şi făcut de mântulală, din istoria României.
Mă voi referi în continuare la un alt aspect al recensământului, mai puţin discutat. Şi anume la repartiţia teritorială a pierderilor de populaţie.
Cvasitotalitatea judeţelor au suferit pierderi de populaţie, inclusiv municipiul Bucureşti.
Un singur judeţ, cel mai mic, fostul sector agricol Ilfov, a cunoscut o creştere de populaţie. Cu circa o treime. Cazul este unul particular, se datorează strămutării unui procentaj important din populaţia capitalei în noile zone rezidenţiale din apropiere.
Dintre judeţele „normale” unul singur, Timişul, nu pierde populaţie. Dar nici nu câştigă. Este, adică, pe zero. Paradoxal, tocmai judeţul Timiş, cel care a oferit un număr semnificativ de emigranţi, distribuiţi pe parcursul întregii perioade postdecembriste. Explicaţia este, totuşi, simplă: beneficiind de un flux de investiţii peste media naţională a atras migranţi din judeţe apropiate, în special din Caraş-Severin, Mehedinţi, dar şi, în mai mică măsură, din Hunedoara, Alba şi din altele. A mai atras şi populaţie din străinătate, investitori, tehnicieni dar chiar şi simpli lucrători. Golul lăsat de timişenii plecaţi a fost repede umplut de migranţi şi chiar de emigranţi. Însă numai în condiţiile unei activităţi economice mult peste media naţională. S-a repetat, în mic, fenomenul mişcării transfrontaliere de populaţie. În Timişoara, leagănul revoluţiei române, contrarevoluţia a prins mai puţine rădăcini.
Un alt judeţ, Clujul, fără a recupera în totalitate pierderea de populaţie datorată contrarevoluţiei, prezintă, totuşi, un minus de doar 3%. Dealtfel, doar două dintre oraşele din provincie, Clujul şi Timişoara, mai numără peste 300.000 de locuitori.
Urmează un număr mic de judeţe cu pierderi de populaţie între 7 – 9% (Dâmboviţa, Harghita, Bihor, Covasna, Mureş, Argeş, şi Giurgiu, în această ordine).
Apoi un pluton important cu pierderi de populaţie în apropierea mediei naţionale şi, cel mai important, un pluton cuprinzând judeţe cu pierderi peste media naţională, între 13 – 20 %. Acesta din urmă se concentrează în Moldova, în Oltenia, dar şi în zone limitrofe acestor provincii istorice, din Valahia (Ialomiţa, Buzău, Teleorman, Brăila), Dobrogea (Tulcea), Transilvania (Sălaj, Alba, Braşov, Hunedoara) şi chiar Banat (Caraş – Severin).

Ce putem concluziona? Contrarevoluţia a nenorocit trecutul imediat, prezentul şi viitorul apropiat ale acestei ţări. Exponenţii ei îşi fac, în continuare, jocurile. Oamenii continuă să reacţioneze, aşa cum le este cel mai la îndemână, plecând.
Peste ani ţara se va numi, desigur, tot România, numai că oamenii vor fi alţii. Spaţiul lăsat gol trebuie umplut. Sunt destui oameni în Asia şi în Africa. Sângele neamului românesc va fi împrospătat.
Mă tem că e prea târziu pentru un alt scenariu.

About nelucraciun

I'm a young spirit in an old body.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Banat, Economie, Istorie, politică, Social și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Recensământ 2011. Cauze şi un scenariu pentru ce va urma.

  1. feri spune:

    frumos ..! bine gindit si frumos prezentat,,,! imi place articolul.

  2. nelucraciun spune:

    Mulţumesc. Vă mai aştept!

  3. Sorin Cosoveanu spune:

    Buna sara,
    Tot cautand harti vechi, am dat peste blogul d-vs. Interesant!
    Referitor la articolul de mai sus – as putea face un pariu cu oricine ca peste vreo 200-300 de ani, cind Europa va deveni o amintire, ale noastre plaiuri se vor numi „Europa” iar locuitorii lor, „europeni”!
    Cu stima,
    Sorin Cosoveanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s