Capitalism sau socialism?

Niciuna, nici cealaltă. Altă Mărie, dar şi altă pălărie.
Citez finalul comentariului lui Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, publicat în revista jurnalul.ro:
În România, sistemul economic construit începând din 1990 încoace a fost în mod eronat denumit capitalism (nota NC). Aceasta este cea mai mare iluzie colectivă pe care au trăit-o românii. Punerea capitalismului la locul său rămâne cea mai mare provocare a României, aşa cum a devenit pentru întreaga lume. Dar ar reuşi un guvern care şi-ar asuma în mod deschis acest obiectiv să învingă clicile economice din România?
– Concluzie corectă, asupra unei realităţi percepute asemănător de majoritatea analiştilor, politici sau economici, dar şi de către public. Spun public şi nu popor, pentru că, uşor şi pe nesimţite, pierdem, unul câte unul, atributele caracteristice unui popor. În primul rând mândria. Dar şi coeziunea. Solidaritatea. Conştiinţa de grup. Ne împroşcăm cu noroi, de parcă am fi undeva în afară.
– Şi o ultimă întrebare, enunţată mai mult retoric, dar care se constituie, ea însăşi, într-un răspuns.
Atunci, unde ne plasăm? Capitalism, nu e. Dar nici socialism, e clar pentru oricine, nu e.
Răspunsul nu poate fi aflat decât întorcându-ne în urmă, în decembrie 1989. Atunci a fost o revoluţie. Efemeră, ce-i drept. Întrepătrunsă de tentacolele contrarevoluţiei. Linia a doua a partidului, rezerva de cadre, organele de represiune şi-au văzut ameninţată poziţia. Şi-au dat mâna cu şmecherimea dâmboviţeană, urmaşi ai slugilor fanarioţilor şi au pus în operă contrarevoluţia. Întocmai ca fanarioţii de acum trei secole, au promovat o serie de reforme, o spoială de societate democratică, au creat aparenţe, în timp ce-şi vedeau liniştiţi de treabă: devalizarea economiei naţionale, fabrică cu fabrică, ogor cu ogor, pădure cu pădure. Procesul este în plină desfăşurare, încă nu s-a gătat de furat, bunuri se mai produc, în continuare.
E clar, deci, că întrebarea consilierului guvernatorului BNR se constituie în răspuns.
Oamenii au simţit asta şi s-au resemnat. Au adoptat cea mai facilă soluţie. Plecarea. Iar fluxul va continua pentru că oamenii nu mai au speranţe. Intervenţia fermă a partenerilor euro-atlantici, în care îmi pusesem speranţe, întârzie. Le convine situaţia. Decât emigranţi asiatici şi africani musulmani, mai bine latini creştini. Să compenseze regresul lor demografic. Şi deficitul cronic de cotizaţii pentru susţinerea propriei populaţii îmbătrânite.

Publicitate

Despre nelucraciun

I'm a young spirit in an old body.
Acest articol a fost publicat în Economie, Istorie, politică, Social și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Capitalism sau socialism?

  1. Cristina zice:

    Eu cred ca Romania este mai aproape de socialism decit de capitalism.

    • geomarz zice:

      Nu, zau?
      Atunci de ce nu are post fiul meu medic iar fiica mea arhitecta este platita cu salariul minim pe economie?
      Tocmai s-a hotarit sa emigreze

      • nelucraciun zice:

        Fiul dumneavoastra (presupun ca a terminat rezidentiatul), doamna doctor, nu are post pentru ca in tara noastra a invins si isi face de cap de vreo 22 de ani, contrarevolutia despre care tot scriu, dar nu ma baga nimeni in seama. Are si o componenta socialista, dar baza este mostenirea fanariota. Plusati dumneavoastra vreo cateva zeci de mii de euro, nu stiu cati, dar pe acolo bate, sa vedeti cum primeste post. Asta doriti? Eu zic sa va bucurati daca fiul dvoastra doreste sa plece. E singurul sau mod de a lupta cu sistemul.
        In ceea ce o priveste pe fiica dvoastra, e clar, sistemul fanariotard a creeat cercuri profesionale inchise, care nu se deschid decat prin puterea acelorasi zeci de mii de euro. Altfel, fiica dvoastra va iobagi, in continuare, pe mosia unuia bine infipt in sistem. Imi pare rau ca v-am intristat!

  2. nelucraciun zice:

    Eu cred ca nu e nici in car , nici in caruta, e cu 300 de ani in urma…O struto-camila cladita pe mentalitatea fanariotarda.

    • Cristina zice:

      Si totusi statul detine un control aproape total.

      • geomarz zice:

        Hai ca m-ai distrat.
        Ce control mai detine statul in R ?
        Nu mai are nici un fel de pirghie pentru nimic. Nici macar sa deszapezeasca niste SATE!!!!

      • Cristina zice:

        Detine control exact acolo unde ma deranjeaza cel mai tare: in invatamint! Scolile publice sint cel mai socialist lucru din Romania. Prin acestea, statul incalca dreptul la libertate intelectuala, la constiinta si la libera circulatie.

        In plus, ia incearca sa-ti deschizi o firma si ai sa vezi cite reguli are statul.

  3. nelucraciun zice:

    Mihai Giurgea are multe idei bune, dar adesea calca in strachini.

  4. nelucraciun zice:

    Ma bucur. totusi, sa inteleg ca a reusit revolutia mondiala prezisa de Marx, iar eu nu am stiut macar ca a inceput?

  5. nelucraciun zice:

    De unde concluzionezi ca ma bucur? Din pacate, riscul declansarii revolutiei lui Marx e mare. Pe toata planeta, simultan.

    • Cristina zice:

      Mea culpa. Nu am vazut punctul dupa „ma bucur”. Am crezut ca ai spus ca te bucuri ca revolutia lui Marx ia amploare.

      Asa este, pe toata planeta ideologia lui Marx ia amploare. Din pacate oamenii nu sint constienti de asa ceva. De aceea nici nu fac nimic. Nu ma astept de la Europa sau Asia, care nu au cunoscut niciodata ce inseamna libertatea, dar de la SUA aveam pretentii. Se pare, insa, ca indoctrinarea din ultima suta de ani isi arata roadele. 😦

  6. nelucraciun zice:

    Eu cred ca, in primul rand, de vina este clasa politica. Si sectorul bancar din economia lumii. Lacomia fara margini, in primul rand. Oamenii de rand au fost invatati cu un anumit standard, pe care vremurile nu mai permit sa fie mentinut. Si totul se petrece la nivel planetar. Pamantul este un urias sat. Degeaba se mai grabesc acum sa ingradeasca internetul.

    • Cristina zice:

      Clasa politica este aleasa de noi. Daca noi alegem pe aceia care ne promit ca ne dau salarii mari, ca ne maresc pensiile, alocatiile sau ajutorul de maternitate, fara sa intelegem ca aceasta se poate face numai daca statul fura acesti bani, de ce miram ca atunci cind fac parte din clasa politica chiar asta fac, fura?

      De exemplu, daca ar candida cineva pentru congres sau presedintie si ar spune ca ar face tot posibilul ca sa taie toate alocatiile, ajutorul de maternitate, ajutorul de inmormintare, bursele si ca nu s-ar mai baga in sectorul privat sau in educatie, citi romani ar vota pentru un astfel de om? Cred ca ii putem numara pe degete. Daca alegem hoti, de ce ne miram ca acestia fura cind ajung sus?

      In primul rind trebuie educata populatia, abia apoi putem avea pretentii.

  7. nelucraciun zice:

    Numai ca la noi s-a petrecut ceva iesit din comun, prin amploarea pe care a capatat-o: reactia oamenilor la actiunea complet dezamagitoare a clasei politice a fost plecarea. Educatia poate face minuni, intr-adevar, dar educatia este strans legata de vointa politica. Se pare ca atat le-a mai ramas romanilor, evadarea. Unii nu reusesc, se mai intorc, pleaca din nou. Tendinta este de plecare.
    Mereu aud de cate unul care a plecat. In acest moment nu pot sa-mi amintesc de cineva care sa se fi intors definitiv. Am, mai sus, un articol pe aceasta tema, pornind de la rezultatele recensamantului.

    • Cristina zice:

      Inteleg. Si eu am plecat si nu vreau sa ma mai intorc. Dar daca candideaza cineva pe platforma pe care am descris-o mai sus, voi merge la ambasada ca sa votez pentru acea persoana. Dar sa fim seriosi, 100 ani de socialism vor fi greu de scos din mintea oamenilor. Cum poti spune unui parinte ca nu-i mai dai alocatie, sau unei mame ca nu-i vei mai plati concediul de maternitate? Ce ar face oamenii daca guvernul ar da o declaratie in care ar spune ca va inchide toate scolile si parintii sa se descurce sa-si educe copiii? Cred ca al 3-lea razboi mondial va incepe din Romania. Sa ne asteptam atunci sa se redreseze ceva? Poate daca se incepe acum si se lucra la asta pentru urmatorii 100 de ani.

  8. nelucraciun zice:

    Nu vad de ce ar incepe un razboi mondial in Romania. Mai ales ca populatia activa e din ce in ce mai putina.
    Iar revolutia lui Marx, daca va fi, iar eu zic ca are sanse sa fie, poate incepe oriunde si se va propaga aproape instantaneu pe glob. Inca sper ca oamenii destepti si oamenii puternici ai pe planetei sa se trezeasca. Pana nu e prea tarziu.

  9. nelucraciun zice:

    La un moment dat se vor cam taia. Ca daca populatia activa din tara devine rara avis, de unde finante?
    Ce se va intampla, concret? Doar Dumnezeu stie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s