Capitalism sau socialism?

Niciuna, nici cealaltă. Altă Mărie, dar şi altă pălărie.
Citez finalul comentariului lui Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, publicat în revista jurnalul.ro:
„În România, sistemul economic construit începând din 1990 încoace a fost în mod eronat denumit capitalism (nota NC). Aceasta este cea mai mare iluzie colectivă pe care au trăit-o românii. Punerea capitalismului la locul său rămâne cea mai mare provocare a României, aşa cum a devenit pentru întreaga lume. Dar ar reuşi un guvern care şi-ar asuma în mod deschis acest obiectiv să învingă clicile economice din România?”
– Concluzie corectă, asupra unei realităţi percepute asemănător de majoritatea analiştilor, politici sau economici, dar şi de către public. Spun public şi nu popor, pentru că, uşor şi pe nesimţite, pierdem, unul câte unul, atributele caracteristice unui popor. În primul rând mândria. Dar şi coeziunea. Solidaritatea. Conştiinţa de grup. Ne împroşcăm cu noroi, de parcă am fi undeva în afară.
– Şi o ultimă întrebare, enunţată mai mult retoric, dar care se constituie, ea însăşi, într-un răspuns.
Atunci, unde ne plasăm? Capitalism, nu e. Dar nici socialism, e clar pentru oricine, nu e.
Răspunsul nu poate fi aflat decât întorcându-ne în urmă, în decembrie 1989. Atunci a fost o revoluţie. Efemeră, ce-i drept. Întrepătrunsă de tentacolele contrarevoluţiei. Linia a doua a partidului, rezerva de cadre, organele de represiune şi-au văzut ameninţată poziţia. Şi-au dat mâna cu şmecherimea dâmboviţeană, urmaşi ai slugilor fanarioţilor şi au pus în operă contrarevoluţia. Întocmai ca fanarioţii de acum trei secole, au promovat o serie de reforme, o spoială de societate democratică, au creat aparenţe, în timp ce-şi vedeau liniştiţi de treabă: devalizarea economiei naţionale, fabrică cu fabrică, ogor cu ogor, pădure cu pădure. Procesul este în plină desfăşurare, încă nu s-a gătat de furat, bunuri se mai produc, în continuare.
E clar, deci, că întrebarea consilierului guvernatorului BNR se constituie în răspuns.
Oamenii au simţit asta şi s-au resemnat. Au adoptat cea mai facilă soluţie. Plecarea. Iar fluxul va continua pentru că oamenii nu mai au speranţe. Intervenţia fermă a partenerilor euro-atlantici, în care îmi pusesem speranţe, întârzie. Le convine situaţia. Decât emigranţi asiatici şi africani musulmani, mai bine latini creştini. Să compenseze regresul lor demografic. Şi deficitul cronic de cotizaţii pentru susţinerea propriei populaţii îmbătrânite.

Publicitate