O fotografie de grup – bunicii împreună cu nepoţii. Toţi sunt îmbrăcaţi în costume tradiţionale, aproape neafectate de elemente de împrumut din mediul orăşenesc. Cămăşile bărbaţilor sunt decorate cu cusături alb pe alb. Doar cămăşile femeii şi băiatului sunt cusute cu aţă colorată, după toate probabilităţile monocrom. Cârpa (baticul) femeii nu este legată premeditat, pentru a lăsa să fie văzute, în fotografie, cusăturile de pe spăcel.
Imaginea este făcută de un amator – numeroasele stângăcii o demonstrează – cândva în preajma primului război mondial.
În fundal se vede frontul casei. Soclul înalt, din piatră brută, localizează fotografia undeva în Banatul de munte sau în apropiere.
Fotografia am scanat-o după un exemplar pe hârtie pus la dispoziţie de ing. Tiberiu Marcovici.
Alte imagini din arhivele de familie ale paorilor bănăţeni puteţi vedea în ciclul Paorii.
Nelucraciun's Blog 
Visagul nu este in Banatul de munte. Toate casele noastre si din satele din imprejurimi sint pe fundamec inalt din piatra. In Pusta nu-i asa?
In regat, casele, chiar si cele bune, sint construite direct pe pamint.
Totusi Visagul este in est. Spre munte.
Cum si de unde aduceau piatra?
La pusta, acelasi soclu inalt. Dar din caramida arsa. Erau si inundatii. Dese, dar nu catastrofale, ca acum. Deasupra, casa, din lemn, mai rar din vaiuga, dupa WW1 multe si integral din caramida arsa. La fel, acoperisul din paie a fost inlocuit cu sindrila, apoi cu solzi si, in final, cu tigle obisnuite. Bisericile si unele cladiri importante se acopereau cu ardezie.
Decoratiuni aplicate din tencuiala sau scanduri traforate. Fara sculpturi (rarisime unele crestaturi).
Intr-o carte de calatorii din secolul al 17-lea (BROWNE, E., Brief account of several travels in Hungary. London 1685., pag.26) erau semnalate, pentru Ungaria de Sud, cea de la vest de Tisa, zomonite, adica bordeie. Este si o imagine acolo, preluata ulterior in istoriile colonizarilor catolice, ca dovada a aducerii civilizatiei.
Memoria colectiva, la pusta, nu inregistreaza existenta, in istorie a bordeielor. Doar podrumul, adica pivnita, si acesta rar, din cauza stratului freatic care, in sezonul ploios, se inalta pana catre nivelul solului.
Nu stiu de unde se aducea piatra. Eram copli, nu ma interesa. Sint niste sate mai la deal, catre Codri. M-am uitat pe harta si singurul nume marcat este Muntii Dognecei care vin impaduriti dincolo de Firliug si Remetea-Pogonisi.
Si la noi povestea Baba mea despre niste ape mari care au venit in copilaria ei pe Vina soastra si au luat copii de pe punte sau mai aveau putin si sa intre prin casele acelea cu fundamec atit de inalt.
In timpurile pe care mi le amintesc si eu, nu a fost niciodata un asemnea eveniment. Numai o singura data albia Vinei a fost plina pentru citeva ore. In rest, curge un firicel de apa pe fundul ei.
Pinza freatica este foarte sus. Maximum un metru. Nici haznale nu se pot sapa din cauza asta.
Stilpii de la tirnat, pe vremuri, erau sculptati cu model de romburi inegale. Portile erau ornate cu sipci aplicate, tot cu motivul rombului. Ele se incuiau cu incuietori de lemn care se deschideau cu chei mari de lemn.
Reblogged this on startachim blog.