O imagine colorată extrasă din cartea Transylvania: Its Products and Its People (Transilvania – produsele și poporul său) scrisă de călătorul englez Charles Boner şi publicată la Londra de Longmans, Green, Reader, and Dyer în anul 1865.
Ilustraţia reprezintă o femeie valahă de la Mehadia, deci bănăţeancă, nu ardeleancă. Costumul purtat, în special opregul, confirmă aceasta. Femeia este reprezentată cu furca-n brâu, torcând.
Imaginea prezentată se află în domeniul public întrucât drepturile de autor asupra sa au expirat. În Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi în alte ţări, termenul dreptului de autor este valabil pe durata vieţii autorului plus 70 de ani.
Alte imagini din arhivele de familie ale paorilor bănăţeni puteţi vedea în ciclul Paorii.
Nelucraciun's Blog 
Dupa salba de la gat ar fi din cei „cu stare „!!Dupa incaltari…econoama la vreme de vara???
Monedele din salbă n-or fi fost din aur…iar umblatul descult, contactul tălpilor goale cu pământul este foarte sănătos…încă un obicei bun pierdut în hăţişurile civilizaţiei…de bună seamă că şi artistul o fi fost unul creator…
Va rog frumos, am putea sti exact cine a fost aceasta paorà? Eu am pus-o ca imagine pe ecran. As vrea tare mult sà stiu dacà pictorul a notat mai mult despre aceasta pàoritzà.Multumesc.
Din cate-mi amintesc, nu.
Cartea e in domeniul public si este pe Google books.
Nu-i adevarat in privinta umblatului desculti…Tuturora ne place sa umblam desculti,pe-afara,prin iarba,prin apa,prin casa,….da’ nu toti recunoastem..Pentru mine vara sa ma incalt [de oras]…..mai ca m-as lipsi ,…da’ daca asa cere eticheta….
Erau mai frumoase femeile inainte.
Nu cred. Dar erau mai naturale, categoric…
Sint niste ciudatenii. In primul rind combinarea pinzei albe cu pinza colorata la o croiala de ie. Nu am vazut-o niciodata pe nicaieri. In al doilea rind, acoperamintul pentru cap care este mai degraba turcesc sau arabesc. Iarasi, culoarea nu are nimic in comun cu Banatul sau Romania. Maramele erau albe sau de culoarea borangicului cu alesaturi, cel mai adesea la aceeasi culoare, dar ele se poarta prin Muntenia. Naramele erau colorate, si nu se aranjau ca mai sus.
Cred ca artistul a mai corectat pe ici pe colo ce nu i s-a parut cum trebuie.
Nu stim. Amintirile noastre sunt cu un secol si mai mult mai noi decat imaginea. Lucrurile au evoluat. Mult. S-ar putea sa aveti dreptate, sau nu. Ocupatia otomana a mai avut urme chiar si acum 50 de ani. Un singur mic exemplu: cuvantul „spa(h)iia”. Sau cuvintele giuba / laibar, folosite in sate vecine, de o parte si de cealalta a frontierei dintre eyalet si Banatul de Lugoj-Caransebes. Care inseamna acelasi lucru.
1865 este anul estimat de mine in care mai am amintiri din amintirile bunicilor mei. Cam pe atunci s-au nascut cei mai vechi stramosi ai mei ale caror nume le stiu.
Din vremea aceea am avut pina in urma cu citiva ani niste cuveruri (ponevi). Erau de fala, colorate si tesute in puncte mici. Culorile erau dispuse pe doua paliere: in urzeala si bataie. Tesute in spate inguste. Erau necesare trei foi pentru a se face o poneava.
Ponevile folosite zi de zi (procovitele) NU erau colorate. Se faceau din lina naturala. Cel mult se facea vreo asociere din lina neagra si cea alba. Cit priveste hainele, ele erau tesute in casa din cinepa. Cele de zi cu zi. Cele de fala, e asemenea, din pinza alba fina cumparata. Pe cap, femeile purtau narama. Materiale cumparate. Fetele purtau capul gol si cozile pe spate. Iarna se purtau ”pescirele” (tot patrate ca si naramile) lucrate din lina alba.
Lungimea poalelor era ritmata de lungimea rochiilor dela oras. Cel putin de la 1900 incoace, de cind am eu amintiri (trasmise, evident).
Acestea sint amintirile mele.
Multumesc pentru completarile dvs., cu atât mai preţioase cu cât au fost transmise prin memoria ancestrala.
Care a fost soarta ponevilor?
Le-am pastrat pina mai anii trecuti cind, fiind mincate de molii, au fost facute presuri. Mai am din aceeasi serie, de la o matusa una, nu mai stiu pe unde am pus-o. Aici, in Regat. Celelate si-au facut veacul in Banat.
Pacat