Fiecare dintre cele patru partide politice veritabile (exclud dintre acestea UDMR-ul, grupul minorităţilor naţionale şi grupul celor care au trădat) din parlament reprezintă câte o grupare de interese personale şi câte un clan. Fiecare dintre aceste partide sunt conduse, la vedere, de către păpuşi. Fiecare dintre păpuşi are în spate cel puţin un stăpân şi un clan, de la cuvântul cărora nu se abat nici măcar cu o iotă.
Stăpânii sunt cunoscuţi tuturor. Nu văd de ce i-am mai numi aici. Clanurile din jurul acestora sunt formate din baroni locali + aparatul central. Doar minipartidul lui Voiculescu poate fi, într-o măsură oarecare, excepţia care confirmă regula…pentru că e atât de mini încât nu prea are clan.
Se vehiculează, tot mai mult, ideea înlocuirii primului ministru cu un tehnocrat, eventual a întregului guvern cu unul format din tehnocraţi. Cui i-ar folosi? Coaliţiei de guvernământ şi organizaţiilor care o compun, chiar i-ar dăuna. Ar fi dovada că se dă bătută. Că se recunoaşte învinsă.
Orice prim – ministru tehnocrat şi orice guvern de tehnocraţi nu poate funcţiona decât sub aripa ocrotitoare a unuia sau a mai multora dintre stăpâni. Căruia trebuie să-i îndeplinească voia. La ce bun, atunci?
Aparent Uniunea social liberală ar putea profita. Şi-ar vedea programul îndeplinit fără multe lupte. Care program, veţi întreba. Programul pentru care s-au coalizat. Un program într-un singur punct: jos Băsescu! Pentru că punctul cu jos Boc devine automat un non-sens.
Aşadar ce va urma după eventuala debarcare a lui Băsescu? Ceaţă. Negură. Vor începe curând luptele. Principalul perdant va fi poporul român. Dar şi clasa politică, în ansamblu.
Rămân la părerea că toate aceste patru partide vor împărtăşi, în timp, soarta PNŢ-cd. Dar încă nu a sosit momentul. Trebuie, mai întâi, să rămână fără stăpânul din umbră şi fără clan.
PNŢ-cd nu a avut un stăpân în umbră. A avut doar unul pe faţă şi l-a pierdut curând. Şi n-a avut vreme să-şi adune măcar un clan de baroni şi de aparatnici.
Deci, dragi cititori, cu tot respectul, trebuie să vă dau şi să îmi dau o veste rea: ne aşteaptă marea lălăială care va distruge tot ce mai este de distrus în ţara asta. Această clasă politică nu mai poate (mă întreb dacă ar fi putut vreodată) să furnizeze soluţii.
Poate doar o organizare a societăţii civile, aşa ca pentru cea mai mare criză pe care a trăit-o vreodată acest neam, să rezolve impasul în care ne aflăm. Dar mă îndoiesc că va avea forţa necesară să se scuture de lighioanele care-i sug seva vitală.
Iar alegerile anticipate ad – hoc se derulează cam de la 1 ianuarie 2007. Şi toate sondajele converg către un singur rezultat, cel mai dureros : exodul.
Articolul a fost preluat pe Acum.
Nelucraciun's Blog 
Din nefericire, nu pot contrazice nimic din cele scrise mai sus. Nici eu nu vad sa existe vreo forta politica care sa reprezinte interesele poporului roman.
Din pacate asa este…
Singurul lucru la care nu pot spune „din pacate”(desi sunt sceptic) este faptul ca aceste partide vor disparea.
Daca disparitia PNT-ului e intr-un fel regretabila, disparitia acestor 4 partide amintite nu m-a va intrista absolut deloc. Dar repet, nu prea cred.
A…am citit mai de mult niste versuri de-ale lui Pastorel Teodoreanu, care voia sa arate ca in randurile comunistilor s-ar fi inscris multi legionari : „Capitane nu fi trist/Garda merge inainte/Prin Partidul Comunist!”.
Asa ca chiar daca vreunul dintre aceste partide va disparea, membri lui oricum isi vor gasi locul pe altundeva.
Ce crezi, oare nu cumva ar fi loc pe scena politica pentru un alt partid? Unul in care sa se regaseasca oameni competenti si cu simtul masurii?
Sau asa ceva ar fi imposibil, tinand cont de faptul ca un partid costa o gramada de bani?
Văd că se vorbeşte, tot mai mult, despre un nou partid. Părerea mea este că acest partid se va forma, într-un viitor nu prea îndepărtat, însă prin sciziune din PDL. Poate va fi o multiplă sciziune, din mai multe partide, urmată de o unificare, nu ştiu…
Un nume codificat, Albă ca Zăpada, este vehiculat mai ales, parcă nu cu atâta convingere în ultimile zile. Este, desigur, vorba de Monica Macovei. Sincer, nu o văd pe această femeie în stare să ţină piept şi să învingă stăpânii şi clanurile de prin partide. Poate doar aşa, pe post de sperietoare, să-i mai ţină în frâu, dar ăştia nu sunt proşti… Cred că doar o mobilizare exemplară a societăţii civile ar mai putea salva ceva. Rămân la părerea din finalul articolului, aceea cu votul poporului…
În ceea ce priveşte remarca pe care o faceţi pornind de la versurile lui Ionel Teodoreanu, vă dau perfectă dreptate.
Un citat din Monica Macovei:
“In Romania dezamagirea mea este in raport cu PDL care a avut aceasta campanie anticoruptie si pe integritate in 2004, care treptat si-a pierdut aceasta dorinta de integritate in randul partidului… si a devenit, ca si PSD-ul, ca si PNL-ul, partide din pacate organizate in Romania pe o structura piramidala, ca de crima organizata, pe accesul la bani publici, pe clientela politica, ma refer la toate partidele mari din Romania care au fost la putere si au facut la fel.”
hronic.wordpress.com/monica-macovei-si-integritatea-in-politica-romaneasca
Nu am contestat niciodata bunele intentii si integritatea d-nei Macovei. Atata tot ca nu o vad castigand lupta cu structurile mafiote din partide, nici macar cu cele din PDL.
Stiu.
Se poate forma un partid nou prin spargerea PD-ului.
Insa acesta ar fi nou doar prin denumire. Caci membri ar fi deja membri vechi.
Eu cred ca multi romani sunt dezamagiti de actuala conducere; dar pe de alta parte nici opozitia nu este cu nimic mai presus. Poate din contra.
Sunt, în blogosferă, numeroase discuţii despre un potenţial nou partid. Asta în contextul în care tot mai mulţi comentatori care erau până nu demult partizani convinşi ai uneia sau alteia dintre tabere se arată astăzi dezamăgiţi de prestaţia tuturor partidelor politice
Părerea mea este că doar o acţiune fermă din partea societăţii civile, adică a oamenilor obişnuiţi şi oneşti din ţara asta, mai poate salva situaţia.
Iar a salva situaţia presupune două măsuri radicale, condiţii sine qua non:
– eradicarea cancerului corupţiei
– eliminarea tuturor privilegiilor
O situaţie fără corupţie şi fără privilegii a trăit această ţară doar o perioadă foarte scurtă, în ultimele zile ale anului 1989 şi în primele zile, poate două-trei luni din 1990, până la victoria deplină a contrarevoluţiei. După aceea, treptat, s-a instalat colapsul.